O poveste emoționantă despre dezafilierea Științei:** „Nu am putut să dorm de emoție înainte să preia Craiova, dar am avut un șoc! M-a dezamăgit cel mai mult”

PARIUL VERII: Ghicește rezultatele din semifinale AICI și câștiga mingi de fotbal, console Xbox și un Smart TV Samsung

Adrian Mititelu a câștigat o primă luptă în războiul care îl poartă cu cei de la FRF care au decis dezafilierea echipei din fotbalul românesc.

Patronul Științei a obținut anularea acestei sentințe și așteaptă să-i fie înapoiați jucătorii care au plecat în momentul dezafilierii clubului sau o sumă de bani în contul acestora.

Fiul patronului Universității Craiova dezvăluie că nu-i are la inimă nici pe oamenii din FRF care au votat dezafilierea clubului oltean, dar nici pe antrenorul Victor Pițurcă, cel de la care a început declinul echipei-fanion a Olteniei.

Mititelu jr susține că familia sa a fost extrem de afectată după decizia de dezafiliere a clubului.

„A fost greu pentru noi, iar dezamăgirea a fost imensă. Acum ni s-a luat o greutate de pe umeri și putem respira ușurați. Lui Sandu și Dragomir nu știu ce le-aș zice dacă ar fi în fața mea. Poate că au făcut un act criminal, care a afectat milioane de fani.

Cel mai mult m-a dezamăgit antrenorul Victor Pițurcă. Nu am putut să dorm de emoție câteva nopți înainte să accepte să preia Craiova, dar am avut un șoc. Nu mi-au plăcut antrenamentele pe care le făcea, iar la unele lipsea și îl lăsa să se ocupe de echipă pe Neagoe, care nu se prea pricepea. El a vrut de la început să îi ia formația tatălui meu”, a spus Mititelu Jr. pentru Libertatea

Mititelu jr joacă extremă stânga la Grupa 1997 a Universității, e fan Cristiano Ronaldo și vede Portugalia – Italia, în finala Euro.

Publicat: 28 06. 2012, 13:42
Actualizat: 28 06. 2012, 13:43