Octavian Popescu a fost depistat pozitiv cu noul COVID-19 după meciul câștigat de FCSB pe terenul celor de la Academica Clinceni, scor 2-0.
După ce Aris Soiledis și Lucian Filip au fost depistați pozitiv cu noul COVID-19, un alt fotbalist a ieșit din planurile lui Toni Petrea pentru partida cu Hermannstadt din etapa a 8-a din Liga 1.
Octavian Popescu, unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB din meciul cu Academica Clinceni, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus la testul efectuat de delegația roș-albaștrilor după partida din runda a 7-a, anunță Fanatik.
Fotbalistul în vârstă de 17 ani a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus după ce a prins a doua repriză a meciului Academica Clinceni – FCSB, scor 0-2. Octavian Popescu a intrat pe teren în minutul 46 al meciului din etapa a 7-a, în locul lui Perianu, iar acum o să rateze următoarele partide ale roș-albaștrilor.
Cotat de site-urile de specialitate la 50.000 de euro, Octavian Popescu a ajuns la FCSB pe 28 iulie 2020 și are contract cu formația patronată de Gigi Becali până în vara anului 2024. Fotbalistul în vârstă de 17 ani a fost luat de gruparea roș-albastră de la Universitatea Craiova.
Octavian Popescu a primit șansa să joace pentru echipa mare a FCSB-ului după ce nu mai puțin de 15 jucători au fost depistați pozitiv cu noul COVID-19. Mijlocașul a jucat în 5 partide pentru gruparea antrenată de Toni Petrea, dintre care una în Europa League și a oferit o pasă decisivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER