Octavian Popescu a jucat în meciul pierdut de FCSB pe terenul celor de la Poli Iași, scor 2-5, în etapa a 5-a din Liga 1, iar mijlocașul în vârstă de 17 ani este singurul care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu.
Octavian Popescu a fost titularizat de Toni Petrea în meciul jucat de FCSB în Copou, iar Ilie Dumitrescu, fostul atacant al echipei naționale a României, a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia.
Mai mult, Ilie Dumitrescu este de părere că Octavian Popescu ar face față la prima echipă a roș-albaștrilor și că ar juca mult mai bine dacă i-ar avea pe Florinel Coman și Dennis Man lângă el.
„Aș vrea să-l remarc pe Octavian Popescu. Și pe Simion, dar Popescu e remarcatul meu. Mi s-a părut că poate juca și cu prima echipă. Chiar ar evolua mai bine lângă Florinel Coman și Dennis Man. E lucid, cerebral și are personalitate. Are calități”, a declarat Ilie Dumitrescu la „Digi Sport Special”.
Echipa folosită de Toni Petrea la meciul Poli Iași – FCSB: Straton – Enache, Cană, Soiledis, Panțîru – Simion, Perianu, Șut – Petre, Istrate, Popescu
Octavian Popescu a ajuns la FCSB din postura de jucător liber de contract, de la Universitatea Craiova. Fotbalistul în vârstă de 17 ani fusese remarcat de Victor Pițurcă la gruparea din Bănie, iar după ce a ajuns la FCSB a fost împrumutat la Turris, dar nu a apucat să joace în Liga 2 deoarece a fost adus înapoi la insistențele lui Meme Stoica.
După eșecul suferit pe terenul celor de la Poli Iași, FCSB a rămas cu 9 puncte după cinci meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021 și se află la egalitate cu echipa antrenată de Daniel Pancu, dar acestea pot fi depășite în clasament de FC Botoșani, formație care se duelează cu Hermannstadt în această etapă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER