Octavian Popescu este de vânzare pentru o sumă uriașă! Gigi Becali a făcut marele anunț: „Îl dau acum doar dacă primesc oferta asta”
Octavian Popescu, atacantul în vârstă de 18 ani de la FCSB, este de vânzare pentru 20 de milioane de euro, conform unui anunț făcut de Gigi Becali.
Deși în urmă cu câteva zile afirma pentru ProSport că nu are de gând să îi vândă pe Ianis Stoica și Tavi Popescu, patronul Gigi Becali s-a răzgândit.
Evoluțiile bune pe care Octavian Popescu le-a avut la FCSB în ultima vreme nu au trecut neobservate, iar mai multe cluburi din străinătate sunt cu ochii pe el în acest moment.
Octavian Popescu este de vânzare pentru o sumă uriașă! Gigi Becali a făcut marele anunț: „Îl dau acum doar dacă primesc oferta asta”
Becali vrea să îl țină la FCSB încă 2 sau 3 ani, deoarece este convins că poate lua colosala sumă de 100 de milioane de euro pe el. Totuși, nu exclude posibilitatea de a-l vinde acum pentru 20 de milioane de euro.
„La Tavi Popescu, îl dau acum doar dacă primesc ofertă de 20 de milioane de euro. Că or fi 17-18, nu e o problema, dar acolo se învârte la ora asta.
La ora asta, el se preconizează să fie un jucător de 100 de milioane de euro peste trei ani”, a spus Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Tată, lucrurile sunt clare cu Ianis Stoica. Că am cerut eu pe Ianis Stoica 10 milioane, deși mi se dăduse 7, este altă treabă. Știu eu de ce am cerut banii ăia și știu și de ce am spus lucrul ăsta public.
Însă, la mine lucrurile sunt foarte clare. Nu o să vedeți vor pleca de la mine jucători de 18, 19 ani. Nu o să dau eu drumul la fotbaliști tineri de la FCSB după două, trei dușuri făcute în vestiarul echipei mele. Dennis Man ați văzut cât ani a jucat la mine? Credeți că nu am tot avut oferte pentru el până să îl las să plece la Parma? Știu foarte bine cât am fost bătut pe la cap cu Dennis Man.
Am avut destule oferte pentru el! Dar trebuie să joci și pentru mine câțiva ani și să mă ajuți să fac și eu performanță ca să fie bine la toată lumea. Așa voi face și cu Tavi Popescu. Și el este un jucător de mare perspectivă. Însă, nu o să mă vedeți să le dau drumul la ăștia tineri să plece, iar Tănase și Coman să stea și să se uite la ei. Am și eu strategia mea și transferurile le vom face pe rând.
Cine și-a făcut treaba la Becali, iar eu sunt mulțumit de el, o să îi și vină rândul să plece. Ianis Stoica este abia la început. La fel și Tavi Popescu. De la mine ei vor pleca pe la 23-24 de ani. Și voi avea eu grijă să le fie bine la salarii la toți cei pe care eu îi văd că trag cu inima și sufletul pentru echipa asta – Gigi Becali pentru ProSport