Octavian Popescu, propus la Juventus: „E revelația momentului! Pare un nou Rivera!”. Fostul antrenor al lui Napoli, reverență în fața românului

Octavian George Popescu se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre FCSB si CSM Politehnica Iasi, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 30 ianuarie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Octavian Popescu este unul dintre cei mai promițători tineri jucători români, care deja a devenit o vedetă în fotbalul autohton. Însă, numele acestuia a ajuns inclusiv în Italia, fiind propus la Juventus de Gianni Di Marzio, fost antrenor la Napoli.

Octavian Popescu a fost transferat de FCSB, liber de contract, în vară, de la Universitatea Craiova.

Tânărul fotbalist s-a făcut rapid remarcat în tricoul lui FCSB și a devenit o prezență constantă în primul „11” al echipei bucureștene.

Octavian Popescu, propus la Juventus

Gianni Di Marzio a vorbit, în presa din Italia, despre tânărul Octavian Popescu, pe care îl apreciază foarte mult. Acesta susține că fotbalistul FCSB-ului ar putea fi o afacere foarte bună pentru formațiile din Italia, mai ales pentru campioana Juventus. Ba mai mult, fostul antrenor al lui Napoli l-a comparat pe Octavian Popescu cu legendarul Gianni Rivera.

„În final, revelația momentului e Octavian Popescu, un mijlocaș român născut în anul 2002, care pare un nou Rivera (n.r. Gianni, mijlocașul legendar al lui AC Milan). Are un fizic bun și cred că ar fi o afacere foarte bună pentru cluburile din Italia, mai ales pentru Juventus”, a declarat Di Marzio, în emisiunea „Maracana”, de la „Radio TMW”.

Daniel Pancu se regăsește în Octavian Popescu

„Pancone” susține că, prima dată când l-a văzut evoluând pe Octavian Popescu, a fost la antrenamentele Rapidului, în 2018. La acel moment, Octavian Popescu era legitimat la Regal Sport, însă grupele de junori ale echipei bucureștene fuseseră împrumutate Rapidului.

Fostul mare fotbalist din Giulești îl apreciază foarte mult pe Octavian Popescu și susține că tânărul jucător se aseamănă cu el, pe când avea 18 ani.

„Popescu e încântător. Primul meci la seniori îl are cu mine, un Rapid – Voluntari. Te uitai la mai mulți copii și vedeai un copil mic, blonduț, care ieșea dintr-o grămadă din aia ca la rugby. Se antrena cu Rapid, care a luat grupele de la Regal.

Atunci au fost împrumutați Rapidului ca să ne putem desfășura activitatea în Liga 3. L-am chemat, a și jucat un sfert de oră la seniori, mi se pare. E genul de talent pur. În 2018 era treaba asta, când era foarte firav și micuț, acum e deja bărbat. Are o maturitate în joc și o dezinvoltură incredibilă. Depinde de multe ca să ajungă fotbalist.

Talente din astea au mai fost multe. Cred că e la fel ca mine, la 18 ani. Eu, într-un Iași – Craiova, pe o mocirlă în Copou, am adunat vreo 6 jucători și nu puteau să-mi ia mingea”, a declarat Daniel Pancu, pentru Digi Sport.

Publicat: 26 02. 2021, 08:23
Actualizat: 26 02. 2021, 09:04