Dănuț Lupu, oficial al formației CS Dinamo, a dezvăluit pentru ProSport propunerea pe care i-a făcut-o lui Răzvan Zăvăleanu la întâlnirea acestuia cu președintele nou promovatei în Liga 3, Ionuț Popa.
Răzvan Zăvăleanu este disperat să găsească o soluție pentru salvarea de la faliment a lui Dinamo din Liga 2 și a decis să le propună o fuziune celor de la CS Dinamo, Liga 3.
Ulterior, Răzvan Zăvăleanu a declarat public că nu s-a mai ajuns la niciun acord cu comandantul CS Dinamo, Ionuț Popa. ProSport a aflat că cei de la CS au încercat să îi ofere o soluție administratorului judiciar de la Dinamo din Liga 2 măcar pentru salvarea centrului de copii și juniori.
Contactat de către ProSport, Dănuț Lupu ne-a confirmat faptul că i-a propus lui Răzvan Zăvăleanu varianta salvării centrului de copii și juniori.
„Fuziunea pentru echipele de seniori este picată definitiv și nu se va face sub nicio formă. Însă, eu Dănuț Lupu vă confirm faptul că i-am propus lui Răzvan Zăvăleanu să îi salvez oarecum clubul, chiar dacă fuziunea pentru seniori nu o putem face. Nu am niciun orgoliu față de ei și nu vreau să se aleagă praful de Dinamo.
Până la urmă eu la această echipă am jucat. Dacă ei sunt de acord eu le pot prelua cel puțin pentru un an juniorii. Și așa am auzit că au pierdut foarte mulți juniori până acum. Măcar să îi salvez pe cei 100 de juniori sau câți mai sunt la ei în centrul lor de juniori. Am auzit că părinții vor să își ia copiii de la ei și să plece prin alte părți. Nu mai este de joacă. Trebuie să privim realitatea cu bărbăție.
Este mare păcat de tot ce se întâmplă la Dinamo din Liga 2. Celor de acolo nu le cer marea cu sarea. Ne dau și nouă câteva procente, iar la anul ei își pot lua copiii înapoi. Nu îi vom opri noi la CS Dinamo și nu le fură nimeni niciun junior. La noi vor avea unde să se antreneze, într-un mediu sănătos și fără probleme financiare. Zăvăleanu mi-a spus că se va gândi la propunerea mea și vom încerca să facem un protocol.
Dar îi transmit să se gărbească, deoarece vor pierde din ce în ce mai mulți juniori. Oricum situația lor este încurcată de acest domn Șerdean. Domnul Zăvăelanu ne-a spus că el nu cere niciun ban pentru acțiunile lui, dar văd că Mircea Rednic declară că Șerdean i-a cerut 500 de mii de euro pe acțiuni, iar la alții am auzit că le-a cerut un milion de euro. Nu mai înțeleg nimic din ceea ce vrea să facă acest domn Șerdean”,a spus Lupu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER