Atacantul italian Diego Fabbrini (28 de ani) e foarte aproape să semneze cu Dinamo, după ce s-a înțeles cu „câinii”. Anunțul a fost făcut joi de Florin Manea, agentul italianului, care a dezvăluit la GSP Live că oferta trupei din Șoseaua Ștefan cel Mare l-a mulțumit pe fotbalistul curtat intens de „roș-albi”. E doar o chestiune de timp până când Fabbrini își va pune semnătura pe contractul cu Dinamo.
Sursele ProSport spun că mijlocașul ofensiv va semna pe 3 ani, cu o clauză de reziliere dacă pe adresa clubului vine o ofertă substanțială. Fabbrini este una din țintele lui Rednic în proiectata echipă care ar urma să se bată la titlu în sezonul viitor. Conform unor informații, o contribuție mare la aducerea lui Fabbrini o are Bogdan Bălănescu, noul președinte de la Dinamo.
„Avem discuții cu Dinamo, suntem foarte aproape. Mai durează o zi, două. Discuțiile sunt avansate. I s-a făcut o ofertă. El e în mare parte mulțumit. Urmează ca avocații să verifice actele. Mai sunt mici lucruri de pus la punct, dar e o ofertă bună. Transferul se va realiza, dacă în următoarele două zile nu vine o ofertă uriașă”, a declarat Florin Manea joi, conform gsp.ro.
Anunțul lui Florin Manea vine la o zi după ce Transfermarkt l-a dat ca și transferat pe Fabbrini în Bulgaria, la Levski. Diego Fabbrini a semnat cu FC Botoșani în septembrie 2018. De atunci, italianul a strâns 30 de meciuri, 5 goluri și 4 pase decisive.
Florin Manea a anunțat în urmă cu câteva zile, la ProSport LIVE, că transferul lui Fabbrini va fi rezolvat în perioada următoare.
„Voi rezolva transferul lui în următoarele săptămâni. Am o promisiune din partea lui, că în doi ani de zile, dacă îi rezolv transferul pe care și-l dorește, că o să vină să joace și la mine, la Rapid, pe bani mai puțini decât ar juca oriunde altundeva. Deci după primul an de Liga 1 (n.red. – al echipei Rapid) îl aștept la mine. O să se rezolve transferul lui Fabbrini. Există interes, încercăm să alegem calea cea mai bună pentru el, de aceea nu am dat răspuns definitiv nimănui. Sunt niște oferte în curs pe care le așteptăm, sunt negocieri. El este jucător profesionist, are respect pentru toată lumea, nu are nicio problemă în a evolua la niciuna dintre echipele care la noi sunt considerate rivale și atunci cred că se va rezolva în următoarele două săptămâni”, spunea Florin Manea, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ProSport LIVE, pe 15 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER