OFICIAL | Cristi Manea a trădat CFR Cluj și a semnat cu FCSB!

UPDATE | FCSB a anunțat oficial venirea lui Cristi Manea!

 

 


Cristi Manea (22 de ani) va semna cu FCSB. Fundașul dreapta, campion doi ani la rând cu CFR în Liga 1, schimbă tabăra, după ce n-a reușit să-și găsească o echipă în străinătate după prestațiile de la Campionatul European de tineret din Italia și San Marino, unde România U21 a ajuns până în semifinale. Valentin Crețu și Claudiu Belu sunt soluțiile pe care le are FCSB în acest moment pe postul de fundaș dreapta.

Gigi Becali (61 de ani) l-a convins pe Manea să semneze cu FCSB, după ce s-a antrenat prin parcuri odată cu revenirea la Apollon. Fundașul dreapta, convocat de Cosmin Contra la națională în trecut, va semna marți cu FCSB, scrie sport.ro, care anunță că Manea va fi împrumutat pentru un sezon la FCSB de la Apollon, cu drept de cumpărare definitivă.

Dacă va dori să-l achiziționeze definitiv, FCSB va trebui să plătească 2,5 milioane de euro pentru Cristi Manea. De asemenea, el va avea un salariu lunar de 30.000 de euro.

Transferul în Serie A nu s-a mai făcut

După Euro 2019, Manea, care a fost unul dintre oamenii de bază a lui Mirel Rădoi, a fost dorit în Serie A. Celebrul jurnalist Gianluca Di Marzio a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că Hellas Verona îl vrea pe Manea. Internaționalul român n-a mai ajuns, însă, în „Cizmă”. „Verona se gândește la Cristi Manea, internaționalul român de la Apollon. Fotbalistul poate evolua atât ca fundaș dreapta, cât și ca fundaș central”, preciza sursa citată.

4 milioane de euro este cota de piață a lui Cristian Manea, conform transfermarkt.com.

Publicat: 02 09. 2019, 22:49
Actualizat: 02 09. 2019, 22:50