Athansios Papazoglou (30 de ani) a fost prezentat oficial de Dinamo. Rednic speră ca Papazoglou să fie atacantul care să-i salveze sezonul și să-l ajute să-și îndeplinească obiectivele.
Anunțul făcut de Dinamo: „FC Dinamo București anunță transferul la clubul din Ștefan cel Mare al atacantului Athanasios Papazoglou, component al echipei naționale a Greciei. Născut pe 30 martie 1988, Athanasios Papazoglou și-a început cariera la Aris Salonic și a mai evoluat pentru PAOK Salonic, Asteras Tripolis, OFI Creta, Atromitos Atena, Kortrijk, Roda Kerkrade, Aalesund și, din vara anului trecut, pentru Hapoel Haifa în prima ligă campionatului din Israel.
Noul atacant dinamovist a efectuat în această dimineață vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) și a intrat în programul de pregătire al echipei din Ștefan cel Mare pentru primul meci oficial al anului, împotriva Politehnicii Iași, programat luni, 4 februarie (ora 20:00), în Liga 1 Betano (etapa 22). „
Papazoglou vine la Dinamo din Israel, de la echipa lui Gabi Tamaș, Hapoel Haifa. Transfermarkt îl cotează pe vârful de origine greacă la 450.000 de euro în acest moment. Aris Salonic, PAOK, Asteras, OFI Creta, Olympiakos, Kortrijk, Roda și Aalesund sunt echipele pe la care a trecut în carieră Athanasios Papazoglou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER