Viitorul Constanța a anunțat, printr-un comunicat oficial, că George Ogăraru a renunțat la funcția de directorul de scouting și relații internaționale din cadrul clubului. Fostul jucător al lui Stelei a luat decizia de a nu mai lucru pentru formația constănțeană din motive personale.
„Mulțumim, George Ogăraru! Începând de astăzi, domnul George Ogăraru nu mai este Directorul de Scouting și Relații Internaționale al FC Viitorul Constanța.
A fost decizia personală a fostului internațional român de a nu mai continua activitatea la formația noastră.
FC Viitorul Constanța îi mulțumește pentru contribuția pe care a avut-o la succesele echipei în anul 2019 și îi urează mult succes în continuare!”, se arată în comunicatul oficial publicat pe site-ul fcviitorul.ro.
După emiterea comunicatului, George Ogăraru a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare alături de Hagi, cei doi ținând în mână un tricou al lui Ajax, personalizat cu numele lui Hagi.
Fostul internațional se alăturase Viitorului la începutul lui 2019. Ca jucător, Ogăraru a evoluat în cariera sa la Steaua Bucureşti, CSM Reşiţa, Oţelul Galaţi, Ajax Amsterdam şi FC Sion.
După retragerea din activitate, George Ogăraru a activat pentru o perioadă ca antrenor principal la Universitatea Cluj, iar în ultimii trei ani a fost antrenor secund al formaţiei Under 21 a clubului Ajax Amsterdam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER