OFICIAL | Ionuț Badea e noul antrenor al Concordiei Chiajna!
UPDATE | Cei de la Chiajna au anunțat oficial mutarea. „Fostul secund al naționalei de fotbal a României, Ionuț Badea, va ocupa, începând de astăzi, funcția de antrenor principal al echipei noastre. Înainte de a face parte din staff-ul echipei naționale condus de Anghel Iordănescu și, mai apoi, de Christopf Daum, tânărul tehnician a antrenat echipe precum FC Argeș, Pandurii Tg Jiu, Universitatea Cluj, FC Brașov sau Oțelul Galați. „Comisarul” rămâne în angrenajul clubului nostru, revenind la funcția antrerioară, cea de director tehnic”, se arată pe pagina de facebook a celor de la Chiajna.
Ion Moldovan a fost îndepărtat de pe banca tehnică a celor de la Concordia, locul său fiind luat de către Ionuț Badea. Ionuț Badea devine al patrulea antrenor al trupei din Chiajna în acest sezon, Moldovan fiind îndepărtat din cauza rezultatelor nefaste, echipa pierzând și-n runda trecută, când cei de la Voluntari, cu debutantul Mutu pe bancă, s-au impus cu 1-0.
„Vreau să mulțumesc clubului pentru încredere și sper ca împreună să avem rezultate bune. Unele pe care Concordia chiar le merită. După-amiază voi conduce primul antrenament”, a spus Ionuț Badea, conform digisport.ro.
Badea va fi prezentat oficial miercuri în cadrul unei conferințe de presă, ce va începe la ora 16.30, el ocupând ultima dată poziția de secund al echipei naționale. El a mai pregătit până acum echipe ca: FC Argeș, Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, FC Brașov și Oțelul Galați.
Ion Moldovan va rămâne în cadrul clubului, urmând a ocupa un post în conducerea tehnică.