OFICIAL | Juan Camara a semnat cu Dinamo! Pe ce perioadă se va întinde contractul

Așa cum ProSport a anunțat zilele trecute, Juan Camara (26 de ani) a semnat cu Dinamo. Atacantul spaniol a venit la gruparea roș-albă, sub formă de împrumut, de la Jagiellonia (Polonia).

Contractul de împrumut dintre Juan Camara și Dinamo urmează să expire la finalul acestui sezon.

Juan Camara a semnat cu Dinamo

Dinamo a anunțat, printr-un comunicat oficial, transferul atacantului Juan Camara. Acesta va sta la gruparea din „Ștefan cel Mare” până în vara anului viitor, când îi expiră împrumutul de la Jagiellonia.

„Dinamo București și clubul polonez Jagiellonia Białystok au ajuns la acord pentru transferul temporar al fotbalistului spaniol Juan Camara la echipa din Ștefan cel Mare, până la finalul sezonului competițional 2020-2021”, se arată în comunicatul emis de Dinamo.

Juan Camara a fost crescut la juniorii lui Villarreal. Interesant este faptul că fotbalistul spaniol are două partide bifate la prima echipă a Barcelonei, în sezonul 2015/2016. Ba mai mult, acesta a marcat un gol într-un meci din Cupa Spaniei.

Juan Camara, propus la CFR Cluj în 2017

ProSport a aflat că Juan Camara putea ajunge în România încă din iunie 2017, fiind propus la CFR Cluj. Bogdan Mara, managerul general de la acea vreme al ardelenilor, n-a fost convins de calitățile fotbalistului și a refuzat orice colaborare. Oficialului i s-a părut că Juan Camara nu e un jucător exploziv, motiv pentru care în acea perioadă CFR Cluj l-a transferat pe Thierry Moutinho (29 de ani), care a evoluat ulterior și la FCSB. În prezent, Moutinho joacă pentru Cordoba.

Dinamo bifează astfel cel de-al șaptelea transfer de la venirea investitorilor spanioli în Ștefan cel Mare: Vlad Achim, Janusz Gol, Adam Nemec, Isma Lopez, Alexander David Gonzalez, Borja Valle Balonga și Juan Camara.

Dinamo vrea să aducă un portar trecut pe la Real Madrid

Cătălin Straton (30 de ani), singurul portar cu experiență din lotul lui Dinamo, a ieșit accidentat la pauza meciului cu Chindia Târgoviște, pierdut de „câini” cu scorul de 1-0. Astfel, Cosmin Contra s-a orientat repede și plănuiește să-l transfere pe goalekeeper-ul spaniol al lui Sepsi, Jesus Fernandez.

Jesus Fernandez a fost transferat de Sepsi, liber de contract, în vara acestui an, de la CFR Cluj.

Deși nu a apucat să bifeze niciun meci în tricoul lui Sepsi, Jesus Fernandez ar putea să prindă un transfer la Dinamo. Odată cu venirea acționariatului spaniol la Dinamo, formația din „Ștefan cel Mare” și-a format o apetență pentru transferul de fotbaliști spanioli, alți doi jucători iberici aduși în această vară la roș-albi fiind Borja Valle și Isma Lopez.

Jesus Fenandez s-a aflat la prima echipa a lui Real Madrid, în sezonul 2013-2014, însă nu a bifat niciun meci în tricoul madrilenilor.

Publicat: 08 09. 2020, 15:01
Actualizat: 08 09. 2020, 15:02