OFICIAL | Pustai a preluat FC Botoșani cu obiectivul de a urca echipa de 12 pe 7. „Nașul” Stelei își întâlnește „finii” peste o lună

Cristi Pustai este noul antrenor al echipei FC Botoșani, ocupanta locului 12 (de baraj) în Liga 1, obiectivul acestuia fiind clasarea pe locul 7. Tehnicianul care a antrenat ultima oară Rapidul îl înlocuiește pe Leo Grozavu, căruia conducerea grupării moldave i-a reproșat startul prost de sezon.

În ultimele două etape, FC Botoșani a fost pregătită de interimarul Mugur Cornățeanu. În primă fază, lui Pustai i se cere „să scoată echipa din această situație neplăcută”.

„Cristi Pustai este noul nostru antrenor. Va lua calea Botoșaniului și va fi prezent mâine la antrenament. A semnat doar pentru acest sezon, cu opțiune de prelungire, în funcție de performanțe. Are ca obiectiv scoaterea echipei din această situație nefastă, iar salariul său este unul normal pentru Liga 1. Nu am discutat încă despre transferuri, dar vor fi aduși niște jucători, este normal, toate echipele își doresc asta. Cristi va face o analiză a lotului și va decide ce de ce jucători are nevoie”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele clubului, pentru ProSport. Potrivit DigiSport, salariul maxim pe care Pustai îl poate încasa este de 5.000 de euro, iar acesta este și motivul pentru care Vasile Miriuță și Petre Grigoraș au refuzat să preia FC Botoșani.

Ajunsă pe locul 12 după startul dezastruos de stagiune, Botoșani se vede nevoită să-și schimbe obiectivul din mers. „Dacă anul trecut am terminat pe locul 8, anul acesta vrem să terminăm o poziție mai sus”, a completat Șfaițer.

La începutul sezonului, FC Botoșani avea un buget de 3 milioane de euro și ca obiectiv principal calificarea în play-off, ceea ce înseamnă că noua țintă nu mai prevede intrarea între primele șase echipe.


Ultima formație antrenată de Cristian Pustai a fost Rapid, în returul stagiunii trecute. A stat acolo doar 9 etape, cu un bilanț de 3 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri, înainte de a fi înlocuit cu Cristiano Bergodi. Pe finalul sezonului trecut, a revenit la Gaz Metan Mediaș, unde a fost doar colaborator, fără a ocupa o funcție oficială.

Pustai a bătut sezonul trecut Steaua de două ori, cu două echipe diferite: cu ASA la Târgu Mureș și cu Rapid în Ghencea. Considerat un „naș” al echipei lui Becali, cu care are palmares pozitiv deși a antrenat echipe mici, Pustai se va întâlni din nou cu „finii” săi „roș-albaștri” la începutul lunii viitoare, în etapa a 17-a.

Matematicianul Pustai are experiență și la nivel internațional, după aventurile pe care le-a avut în Europa League. Cu Gaz Metan Mediaș, în sezonul 2011/2012, și cu Pandurii Tg.Jiu, în sezonul 2013/2014, când a ajuns chiar în grupele acestei competiții intercluburi.

5 echipe a antrenat Cristian Pustai până acum: Chimica Târnăveni (2000), Gaz Metan Mediaș (2007-2013), Pandurii Tg. Jiu (2013-2014), ASA Tg. Mureș (2014) și Rapid (2015).

Articol scris de Andrei Pal

Publicat: 01 10. 2015, 18:32
Actualizat: 01 10. 2015, 18:33