OFICIAL | Qaka, prezentat la FCSB! Ce a declarat la prima zi în tricoul roș-albastru
Kamer Qaka (23 de ani) a fost prezentat oficial la FCSB. Vicecampioana României a anunțat transferul pe pagina oficială de Facebook. Mijlocașul albanez a oferit prima reacție după ce și-a pus semnătura pe un contract valabil cinci ani cu FCSB.
„Sunt foarte fericit că am semnat cu cel mai mare club din România. Sper din tot sufletul să am evolutii bune și să am parte, alături de noii mei colegi, de bucurii foarte mari și de cât mai multe trofee. Abia aștept să începem pregătirea și să joc primul meu meci în tricoul roș-albastru”, a spus Qaka, conform site-ului FCSB.
După o vizită medicală epuizantă, începută în cursul dimineții și finalizată la ora 17.00, albanezul Kamer Qaka a semnat în cursul serii contractul cu FCSB. Mijlocașul de 23 de ani al Iașiului a semnat pe cinci ani cu clubul lui Gigi Becali, urmând să aibă un salariu lunar de 12.000 de euro în primul sezon.
Qaka a trecut cu bine de vizita medicală, fiind controlat la sânge înainte de a semna. „A fost examinat în cel mai mic detaliu, cei de la FCSB dorind să se asigure că jucătorul nu are nici cea mai mică problemă de sănătate. L-au examinat și suplimentar, au fost unele teste în plus, dar în cele din urmă Qaka a trecut cu bine de vizita medicală și a semnat cu FCSB. Îi dorim mult succes și sper să câștige titlul cu noua sa echipă și să joace în Liga Campionilor, pentru că este visul său. Noi suntem mândri că am realizat un nou record în Copou, înregistrând cel mai scump transfer din istoria fotbalului ieșean. Din păcate am fost nevoiți să-l cedăm pentru că nu am reușit să rezolvăm problemele financiare”, a declarat președintele Iașiului, Adrian Ambrosie.
Clubul CSM Poli Iași va primi suma de 375.000 de euro plus TVA și un procent de 15 la sută dintr-un transfer ulterior. Qaka are o clauză de 20 de milioane de euro, conform TelekomSport.
Kamer Qaka nu va evolua în ultima etapă pentru CSM Poli Iași, contra Craiovei.