Toto Tamuz (30 de ani) a revenit la Petrolul, după 2 ani și jumătate, din postura de jucător liber de contract. Anunțul mutării a fost făcut de site-ul oficial al clubului ploieștean.
Petrolul nu pare dispusă să stea foarte mult în liga secundă și va ataca promovarea în Liga 1 încă din acest sezon. După ce au adus mai mulți fotbaliști importanți în această vară, ploieștenii au reușit o altă lovitură de imagine. L-au readus la echipă pe Toto Tamuz, atacant care a mai evoluat pentru galben-albaștri în perioada 2014-2016.
La prima experiență de la Petrolul, nigerianul a impresionat fotbalul românesc, reușind dă marcheze 20 de goluri în 60 de partide. Prestațiile bune l-au adus și în vederile FCSB la acea vreme, dar mutarea a căzut din cauza prețului cerut de ploieșteni. Înțelegerea dintre cele două părți se întinde pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. După semnarea contractului, Cristi Vlad, președintele Petrolului, a oferit și primele declarații despre Tamuz.
„Poate că pe mulți i-a surprins această mutare a noastră, dar am ales să-l > pe Toto pentru că este un jucător pe care îl cunoaștem foarte bine. Știm ce poate, îi știm valoarea și, chiar dacă vine după o perioadă de inactivitate, sunt convins că el nu și-a spus nici pe departe ultimul cuvânt în fotbal. Chiar mizăm pe dorința lui de a demonstra asta, cu atât mai mult cu cât, de la primele discuții pe care le-am avut, Toto a îmbrățișat fără rezerve posibilitatea de a se întoarce la Petrolul, deși avea și alte oportunități de a-și relansa cariera„, a declarat președintele clubului ploieștean, Cristi Vlad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER