OFICIAL | Șoc la Barcelona! Un nume legendar a plecat de la club, deși așteptările erau uriașe din partea sa
FC Barcelona a anunțat că Victor Valdes (37 de ani) nu mai este antrenorul formației U19A. Fostul portar mare al Barcelonei semnase cu echipa de juniori a clubului în iulie 2019, dar a plecat după doar câteva luni.
Valdes s-a aflat la prima experiență ca antrenor, după ce, în 2017, a decis să-și încheie cariera de fotbalist. Totuși, planul său nu a decurs ca la carte și a fost demis în octombrie. Locul său va fi luat de Franc Artiga, care a fost promovat de la o altă grupă de juniori.
Cariera de fotbalist a lui Victor Valdes
Portarul iberic a petrecut 12 sezoane în poarta formației catalane, în intervalul 2002-2014. Valdes deține recordul pentru cele mai multe minute (896) fără gol primit din istoria clubului.
După cele 536 de partide în care a apărut buturile formației blaugrana, Valdes s-a ales cu palmares impresionant. A câștigat trei Ligi ale Campionilor, două Campionate Mondiale ale Cluburilor, două Supercupe ale Europei, șase titluri de campion, două Cupe și șase Supercupe ale Spaniei.
La naționala Spaniei, Valdes a fost convocat în perioada 2005-2014, acumulând 21 de prezențe și două turnee finale cucerite: Campionatul Mondial, din 2010 și Campionatul European, din 2012.
Înainte să se retragă, Valdes a mai jucat pentru Manchester United, Standard Liege și Middlesbrough.