Olăroiu a fost contactat de Burleanu pentru a prelua echipa națională. Mutarea a picat dintr-un motiv revoltător: „Au spus că dacă nu am mers la naționala lor, cum aș putea merge la naționala României?”

Cosmin Olăroiu a recunoscut că Federația Română de Fotbal l-a contactat după plecarea lui Christoph Daum, pentru a prelua frâiele echipei naționale. Tehnicianul care a scris istorie în Emirate a spus că șeicii nu i-au permis să antreneze naționala României, pentru că a refuzat să rămână selecționerul echipei lor, într-un interviu acordat celor de la Telekom Sport.

În momentul în care Daum a fost demis, Olăroiu era antrenorul echipei Al-Ahli Dubai. Fostul tehnician al FCSB-ului le-a propus șeicilor să lucreze în paralel atât la echipa de club, cât și la națională, dar a fost refuzat în cele din urmă: „În momentul în care a plecat domnul Daum, cei de la echipa națională m-au contactat și m-au rugat să discut cu conducerea clubului meu. Mai aveam contract până în luna mai, mai 2018. Nu am prelungit contractul și chiar le-am spus că nu voi rămâne în continuare.

Am avut două discuții foarte lungi pentru a mă lăsa să lucrez în paralele. Având cele cinci luni de contract, eu aveam practic două acțiuni la națională. Trei. Era una în octombrie, în noiembrie și martie. Cei de acolo au refuzat categoric și mi-au spus că dacă nu am mers la naționala Emiratelor, cum as putea merge la naționala României”, a spus Olăroiu, în interviul acordat Telekom Sport.

Olăroiu a fost demis pe 2 decembrie de Al-Ahli, în urma rezultatelor modeste din perioada respectivă. Antrenorul român se afla pe banca tehnică a echipei din Emiratele Arabe Unite din 2013, timp în care a a cucerit două titluri, două Cupe ale Ligii, 3 Supercupe și a fost finalist în Liga Campionilor Asiei. De-a lungul carierei, Olăroiu a mai pregătit FC Național, FCSB, Al-Hilal, Al-Sadd, Al-Ain, dar și echipa națională a Arabiei Saudite, pentru scurt timp.

Publicat: 31 12. 2017, 18:12
Actualizat: 31 12. 2017, 18:35