FCSB a pierdut primul meci al sezonului, 1-2 la Voluntari. Intrat în ultimele 20 de minute, Olimpiu Moruțan trage un semnal de alarmă și spune că echipa trebuie să ajungă în grupele Europa League.
Dennis Man a marcat din pasa lui Moruțan, după ce vedeta lui Gigi Becali a ratat șansa unui gol spectaculos. Nu a fost de ajuns pentru echipa lui Gigi Becali, care a pierdut primul meci al sezonului, chiar înaintea meciului din Europa League, cu Topola.
„Am pierdut acest meci pe mâna noastră. Eu spun că trebuia să intrăm mai concentrați și să câștigăm meciul ăsta. Am pornit cu prima șansă și am crezut că jocul e câștigat de la începutul meciului. Sper să fie un semnal de alarmă și să câștigăm fiecare meci.
De gazon nu are rost să mai vorbim acum, am jucat meciul. Sperăm să fie mai bun data viitoare.
Trebuie să câștigăm în Europa, trebuie să intrăm în grupe, acolo unde ne e locul”, a declarat Moruțan la Digi Sport.
Toni Petrea a fost întrebat la interviurile de la finalul partidei de ce l-a scos pe Iulian Cristea. De lângă fundașul oaspeților, portughezul Ricardinho a înscris golul care a dus tabela la 2-0.
„Nu cred că a fost neapărat greșeala lui Cristea, nu acesta a fost motivul pentru care a fost schimbat. Așa cum am zis, prima repriză nu a fost una strălucită, trebuie să gândim și să analizăm mai bine ce s-a schimbat.
„Trebuie să reglăm lucrurile cât mai repede, pentru că timpul e foarte scurt și să facem un meci bun în Serbia”, a mai spus Toni Petrea după meci.
FC Voluntari: Rîmniceanu – Vlad, Armaș, Balaur, Costin – I. Gheorghe, Căpățînă, Eric – Grădinaru, Ricardinho, Mailat REZERVE: Lovin, Puel, Achim, Kocic, Borțoneanu, de Lucas, Ilie, Voinescu, Nicolae Antrenor: Mihai Teja
FCSB: Vlad – Crețu, I. Cristea, Miron, Briceag – Ov. Popescu, Vînă, Tănase – Man, Buș, Coman REZERVE: Ducan, Panțîru, Moruțan, Petre, Buziuc, R. Ion, Olaru, Pandele, Horșia Antrenor: Toni Petrea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER