Faza etapei a 7-a! Cum s-a făcut de râs Olimpiu Moruțan în meciul Academica Clinceni – FCSB! Imaginile pe care Gigi Becali nu vrea să le vadă | FOTO

Olimpiu Moruțan, vedeta pe care Gigi Becali speră să încaseze zeci de milioane de euro, a participat la faza etapei a 7-a.

Internaționalul român U21 a fost titular în meciul jucat de FCSB cu Academica Clinceni, scor 0-2, în etapa 7 din Liga 1, iar acesta s-a făcut de răs la partida care s-a jucat la Călărași.

Olimpiu Moruțan s-a făcut de râs în meciul Academica Clinceni – FCSB

În minutul 70, Olimpiu Moruțan, a avut o ocazie uriașă să își treacă numele pe tabela de marcaj, dar acesta a gafat incredibil în fața portarului echipei antrenate de Ilie Poenaru.

Valentin Crețu i-a pasat excelent lui Olimpiu Moruțan, în interiorul careului celor de la Academica Clinceni. Internaționalul român U21 a pus latul și a trimis mult pe lângă, deși se afla singur cu portarul grupării antrenate de Ilie Poenaru. Aceasta a fost cea mai mare ocazie de gol a meciului până în minutul 86, atunci când Dennis Man a deschis scorul.

Captură foto: Digi Sport TV

Olimpiu Moruțan și-a reparat greșeala în minutul 89, atunci când a reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj după o pasă superbă primită de la Octavian Popescu.

FCSB a urcat pe locul 2 în clasamentul din Liga 1 după victoria cu Academica Clinceni

Partida Academica Clinceni – FCSB s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 0-2 (Man ’86 și Moruțan ’89), iar formația antrenată de Toni Petrea a urcat pe locul 2 în clasamentul din Liga 1, cu 15 puncte, la egalitate cu CFR Cluj, dar cu un golaveraj mai bun decât ardelenii lui Dan Petrescu.

Pentru FCSB urmează partida cu Hermannstadt, luni, 26 octombrie, de la ora 21.00, în etapa a 8-a din Liga 1, pe „Arena Națională”. Meciul va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.

  • 15 puncte a adunat FCSB în 7 etape jucate din sezonul 2020 – 2021
  • 5 victorii și două eșecuri are FCSB în primele 7 runde din Liga 1

Captură foto: Digi Sport TV

Publicat: 20 10. 2020, 09:36