Dorin Șerdean, omul care i-a adus pe spanioli la Dinamo și a intermediat tranzacția dintre aceștia și Ionuț Negoiță, a făcut un anunț îngrijorător pentru suflarea dinamovistă.
Daniel Șerdean susține că afacerea dintre spaniolii care au preluat pachetul majoritar de acțiuni al lui Dinamo și Ionuț Negoiță nu este încheiată, toate acestea deoarece ibericii nu au putut consulta raportul activității clubului din ultimele 6 luni.
„Eu încă nu am nicio poziție oficială, nu sunt angajat al clubului Dinamo, sunt doar persoana care, timp de cinci luni de zile, a lucrat la această tranzacție, am reprezentat partea spaniolă în discuțiile cu Dinamo.
Nu că nu s-a făcut tranzacția, au fost foarte multe speculații. Totul a fost parafat între cele două părți, dar ca să realizezi 100% un astfel de proces, ai nevoie și de alte lucruri. De exemplu, este necesar un raport pe ultimele șapte luni.
Avocatul spaniol a mai cerut niște documente. E de rândul zilelor, cel mult de ordinul săptămânilor până se va finaliza tranzacția”, a declarat Dorin Șerdean, pentru Dinamo1948.
Asta nu e tot! Afaceristul care a intermediat vânzarea clubului Dinamo București susține că Pablo Cortacero va ajunge săptămâna viitoare la București pentru a prezenta proiectul pe care îl au spaniolii la echipa din „Ștefan cel Mare”.
„Săptămâna viitoare vor reveni în România, se va face o prezentare a proiectului. Este un proiect specific spaniol, pe care îl va prezenta domnul Melero. Va fi o conferință de presă, vor și alte întâlniri cu toată lumea din viața lui Dinamo, inclusiv cu suporterii din DDB”, a transmis Dorin Șerdean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER