Omul care l-a adus pe Ghezali la Dinamo nu are contract cu roș-albii. Eugen Voicu l-a prezentat, în urmă cu o lună, drept noul director sportiv. Vlad Iacob: „Încă nu s-au definitivat lucrurile” | VIDEO EXCLUSIV
Gabi Glăvan, omul care se ocupă de transferuri la Dinamo și a adus fotbaliștii străini în frunte cu Lamine Ghezali, nu a semnat contractul cu roș-albii. În urmă cu o lună, Eugen Voicu l-a anunțat pe fostul șef al scouterilor de la FC Voluntari, drept noul director sportiv al „câinilor”. De atunci a trecut fix o lună și înțelegerea nu a fost, încă, parafată.
Omul care l-a adus pe Ghezali la Dinamo nu are contract cu roș-albii. Eugen Voicu l-a prezentat, în urmă cu o lună, drept noul director sportiv. Vlad Iacob: „Încă nu s-au definitivat lucrurile” | VIDEO EXCLUSIV
Dinamo a promovat și încearcă să își întărească lotul pentru Superliga. Prezenți în emisiunea EXCLUSIV DINAMO, Ovidiu Burcă și Vlad Iacob au spus că, în spatele cortinei, alături de Gabi Glăvan, omul care se ocupă de sectorul de recrutări, „câinii” caută variante, construiesc liste și, în unele cazuri, au început și negocierile cu fotbaliștii doriți.
Până atunci, conducerea trebuie să rezolve problema legată de interdicția legitimărilor instaurată de FIFA și, în acest moment, șefii au două variante. Să deschidă un nou proces la TAS pentru a întoarce decizia FIFA, în acest sens fiind reluată colaborarea cu Jorge Ibarrola, cel care, în trecut, a reușit să ridice această interdicție sau, conform celor spuse de șefii din Red&White, să achite restanțele către fotbaliștii care s-au adresat forului mondial. Conform surselor noastre, este vorba de aproximativ 400.000 euro, însă și aici există o încurcătură. Dinamo se află în insolvență și, o astfel de plată, este posibil să declanșeze alte probleme în reorganizarea judiciară, unii dintre jucătorii care au mers la FIFA fiind și creditori înscriși la masa credală. Astfel, judecătorul sindic poate considera că ceilalți creditori sunt defavorizați.
- Akpala, Azankpo, Ante Puljic și Janusz Gol sunt foștii jucători dinamoviști care au câștigat litigiile la FIFA
Nu avem dreptul la transferuri dintr-un accident nefericit, pentru că nu s-a contestat o anumită operațiune la timp. Noi suntem într-un proces juridic prin care încercăm să rezolvăm problema, cu un avocat. Dacă nu reușim, planul B este să achităm suma respectivă înainte de încheierea perioadei de transferuri și vom face transferuri. Noi pregătim transferurile și le vom semna în ultima săptămână în care se mai pot face. Dinamo va face transferuri, nu este o problemă” – Eugen Voicu la DigiSport.
Ce se întâmplă cu Gabi Glăvan? Voicu spune că a semnat contractul, Iacob transmiste că lucrurile nu au fost definitivate
Și mai există o problemă pe care suporterii dinamoviști au sesizat-o și au semnalat-o în mai multe rânduri pe forumurile emisiunilor dedicate lui Dinamo sau pe site-urile sportive. Aceștia au întrebat de situația lui Gabi Glăvan, cel care, chiar dacă nu a semnat încă un contract cu Dinamo, este parte din strategia „câinilor” încă de la începutul sezonului.
Dezvăluirea a fost făcută de Vlad Iacob în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, producție pe care o puteți urmări în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 21, pe pagina de Facebook ProSport, respectiv pe canalul YouTube ProSport.
„Gabi a fost alături de mine și de Ovidiu încă de la începutul sezonului, ne-a ajutat foarte mult”, a spus administratorul special.
Chiar dacă a fost anunțat drept noul director sportiv al „câinilor”, chiar de Eugen Voicu, președintele Consiliului de Administrație Red&White, Glăvan nu este, încă, oficial în acte la Dinamo! Iar de la afirmația șefului de la Certinvest, din cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Radio Dinamo, a trecut fix o lună!
Gabi Glăvan este, începând cu luna aceasta, oficial, director sportiv. S-a rezolvat, da!” – Eugen Voicu – acționar Red&White – 8 mai.
Situația a fost confirmată și de Vlad Iacob, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA, cel care l-a pomenit, ca fiind în aceeași postură, și pe analistul video Laurențiu Angheluș, un alt colaborator de-ai lui Ovidiu Burcă și Gabi Glăvan.
Încă nu s-au definitivat lucrurile. Gabi Glăvan lucrează deja, este activ, în toate aceste zile s-a implicat în procesul de scouting și de recrutare. La fel este Laurențiu Angheluș, cel care a avut un rol foarte important și l-a ajutat foarte mult și pe Ovidiu. Și el este în aceeași situație cu contractul. Ei au răbdare și, cu siguranță, este o situație care se va soluționa în cel mai scurt timp”, a spus Vlad Iacob, în emisiunea EXCLUSIV DINAMO.
Cine este Gabi Glăvan?
În trecut, Gabi Glăvan a fost cel care i-a adus, la FC Voluntari, pe Jefte Betancor și pe Aissa Laidouni. A colaborat cu UTA până de curând, contractul cu arădenii fiind și motivul care l-a împiedicat să semneze mai repede cu Dinamo. Glăvan este cel care a dezvăluit că, în urmă cu mulți ani, l-a propus în „Ștefan cel Mare” pe Robert Lewandowski, pe atunci starul polonez fiind jucătorul celor de la Lech Poznan. Tot demersul, care s-ar fi putut transforma într-o mare lovitură în fotbalul românesc, a rămas la stadiul de prezentare, asta după ce acționarii dinamoviști de la acea vreme au declinat propunerea din cauză că leșii au solicitat puțin peste un milion de euro în schimbul atacantului.