„Omul-Păianjen” din Ștefan cel Mare! „Rebelul” Cătălin Straton a apărat două lovituri de la 11 metri
Cătălin Straton a fost cel mai bun dinamovist al echipei lui Adi Mihalcea. A apărat două lovituri de la 11 metri în duelul cu Academica Clinceni. În iarnă, după cantonamentul de pregătire, spunea că se gândește să plece de la echipa din „Ștefan cel Mare”
Dinamo se afla pe ultimul loc înaintea partidei cu Academica din Clinceni. Avea nevoie de o victorie pentru a ieși din zona periculoasă. Omul providențial a fost Cătălin Straton. Portarul de 31 de ani a apărat două lovituri de la 11 metri.
Portarul dinamovist a ieșit prima oară la rampă în minutul 45. Istvan Kovacs a acordat penalty la hențul lui Skovajsa, iar Straton a respins șutul lui Voijtus. În minutul 54, Sorescu l-a dărâmat în careu pe Buziuc și s-a auzit din nou fluierul arbitrului. Buziuc a executat, dar Straton a reușit o nouă intervenție superbă. Două lovituri de la 11 metri apărate în 10 minute, într-o perioadă în care Dinamo conducea cu 1-0.
Cătălin Straton a jucat doar 6 partide în acest campionat. A fost titular și cu Viitorul și a apărat foarte bine.
„Nu este cel mai bun moment în care să dau un interviu. M-am săturat de atâtea meciuri pierdute! Dar cred că în seara asta am avut mai multă dorință decât oricând. E timpul să câștigăm. Pentru mine, e inexplicabil. Cel puțin un egal meritam și noi în seara asta. Eu cred că în momentul în care joci cu inima și pentru familia ta o scoți la capăt”, a declarat portarul la finalul partidei cu Viitorul.
Cătălin Straton a vrut să plece în iarnă
Portarul a fost mereu nemulțumit că este folosit puțin, iar în iarnă a vrut să plece. Dusan Uhrin și Florin Prunea l-au convins să-și continue contractul. În presă au apărut mereu zvonuri că Straton le-a cerut de mai multe ori antrenorilor să-i acorde mai multe minute la Dinamo.
„Lucrurile nu depind doar de mine. Am vorbit cu conducerea și am zis că nu vreau să fiu catalogat drept al doilea portar. Dacă e nevoie de mine, bine. Dacă nu, nu e nicio problemă.
Ne strângem mâna. Cred că am muncit destul pentru a ajunge aici. Mă bat pentru locul meu de titular. Dar lucurile nu depind de mine”, a spus Straton după cantonamentul din iarnă.