Budescu marchează direct din corner și deja asta nu ne mai surprinde la el. Apoi dă un gol cu exteriorul, parcă în glumă. Joacă fotbal cu lejeritatea cu care un om normal se plimbă prin parc. Este fotbalistul acela pur, care pentru a fi un “Ronaldinho de Liga 1” are nevoie doar să fie lăsat în pace. Să nu fie băgat în ședințe tactice interminabile, să nu fie cântărit zilnic, ținut în canonamente lungi ori supus la antrenamente fizice mult prea des. El are nevoie să mai primească o zi liberă și să aibă voie să mai mânânce un grătar. Ăsta e Budescu și în zona aceasta de confort poate să devină încântător. Poate nu este un exemplu de profesionalism, dar este imposibil de imitat și în teren.
Bogdan Andone spune că are jucători “șmecheri”. Adevărul este că cel “șmecher” este el. O șmecherie “furată” de la Șumudică. Le-a creat lui Budescu și Alibec mediul în care ei să se distreze pe teren și să joace acel fotbal lipsit de griji, care încântă. Imediat după joc vine și întrebarea reporterului, dacă se simte pregătit pentru echipa națională, iar Budescu oferă un răspuns cu diplomație. Întrebarea era logică, în contextul în care subiectul principal în cazul Budescu, tot timpul, era construit în jurul teoriei că nu face față la nivel ridicat, că nu face faza defensivă etc.
Întrebarea corectă ar fi fost însă alta. Este pregătită echipa națională pentru Budescu? Dar pentru Alibec? Normal că nu vor fi convocați sau, dacă vor fi, vor avea evoluții fără realizări. Ce să facă ei la o echipă care stă “cu fundu-n poartă” 70-80 la sută din meci? Ei au talent, inspirație, magie. Exact ceea ce nu se promovează la echipa națională. Și dacă ei nu se adaptează unui fotbal care nu oferă libertatea de a juca fotbalul spectaculos sunt considerați neadaptați. Cu toții am încercat să-i convingem pe Budescu și Alibec să muncească mai mult, să slăbească, să alerge, să facă faza defensivă și astfel să ajungă la echipe de top. Dar nu ne-am întrebat niciodată: Oare ei își doresc asta? Nu cumva ei ne încântă tocmai pentru că sunt diferiți?
Adevărul este că prea puțini i-au întrebat ce vor și cum pot să fie cei mai buni. Cu toții s-au grăbit să-i includă în niște norme de pregătire și de disciplină tactică, pentru că nu știau altă cale, iar dacă aceștia nu s-au acomodat li s-a pus verdictul: “nu fac față”. Cei slabi și indisciplinați n-au fost ei. Au fost antrenorii care nu i-au știut valorifica și n-au profitat de talentul lor rar.
Pep Guardiola a vorbit despre o lecție pe care a primit-o de la un renumit tehnician de volei, Julio Velasco, înainte ca spaniolul să devină antrenor. “Pep, când vei decide să devi antrenor va trebui să știi un lucru clar: nu încerca să schimbi jucătorii, jucătorii sunt cum sunt. Spunem mereu că jucătorii sunt cu toții egali, pentru un antrenor. Dar aceasta este cea mai mare minciună care există în sport. Cheia este să apeși “butonul” potrivit”, a fost una dintre primele lecții pe care le-a învățat Guardiola, înainte de a deveni cel mai bun antrenor din lume. Păcat că alții n-au învățat-o.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER