Opinia lui Vlad Măcicășan | Doar în România buletinul bate talentul. Schimbarea – manifest a lui Petrescu și riscul de a crea generații de retrași la 22 de ani
Alin Răzvan Fica are 19 ani și este mijlocaș. A jucat 25 de secunde în partida Gaz Metan – CFR. El este și beneficiarul, dar și victima unei reguli, care pare prost gândită și prost aplicată.
Youssoufa Moukoko are 15 ani și este atacant. El joacă în Germania, la juniorii lui Borussia Dormund. Recent, a doborât recordul de goluri marcate în Bundesliga, în competiția echipelor under 19, adică acolo unde adversarii au cu 4 ani mai mult ca el. Are 34 de goluri în 20 de apariții și nu este nimic întâmplător. În sezonul trecut a marcat 50 de goluri la echipa de sub 17 ani, chiar dacă el avea doar 14 ani. Nici asta nu i-a mirat pe nemți, din moment ce puștiul debutase la 13 ani în naționala under 16. Youssoufa Moukoko nu poate juca însă pentru seniorii lui Borussia Dortmund. Nemții au o regulă care interzice folosirea unui jucător care nu a împlinit 16 ani, în primele ligi. Dar asta s-ar putea schimba, tocmai pentru că Germania are copii talentați, cum este Youssoufa Moukoko. La finalul lunii martie, cluburile din primele două ligi sunt invitate să voteze dacă doresc schimbarea acestei reguli. Astfel, Youssoufa Moukoko ar putea juca lângă Halland, înainte să împlinească 16 ani.
Când buletinul bate talentul
Care este diferența dintre Fica și Moukoko? Unul are vârsta cerută, dar nu este dorit, celălalt este dorit, dar nu se încadrează în limita de vârstă. Asta pentru că Fica nu are valoare, iar Moukoko este un talent rar. Ultimul n-are nevoie de o regulă care să-l impună printre cei mai buni. El și-a câștigat acest drept, pe când un jucător forțat are șanse mai mari să pățească ce a pățit Fica, decât să ajungă la nivelul colegilor de conjunctură. Asta pentru că Youssoufa Moukoko provine dintr-un sistem care ajută copiii să ajungă fotbaliști mari, încă de la primele antrenamente. În România nu s-a încercat asta. La noi s-au „ars” etapele. Nu este nimeni stimulat sau susținut să crească juniorii pentru marea performanță, să le ofere educația sau condițiile necesare ori să le plătească măcar antrenorii de la juniori. În România ești doar obligat să începi jocul cu doi băieți pentru care buletinul bate talentul.
Regula hulită de toți antrenorii
Când vezi că un antrenor schimbă un tânăr după 25 de secunde, reacția instinctivă este să-l critici, să-l înjuri, să-l arăți cu degetul. E simplu să spui că și-a bătut joc de acel tânăr și toată lumea îți va da dreptate. Dar dacă ne-am întreba ce l-a determinat pe Dan Petrescu să facă asta? Dacă Fica avea valoare să joace în Liga 1 nu ar fi rămas în teren sau nu ar fi jucat în mai multe meciuri? În mod normal, acest jucător ar fi jucat vreodată în Liga 1, fără o regulă care să-l impună? Petrescu putea să-l scoată în minutul 15 și nu era nimic ieșit din comun. Asta pentru că 14 antrenori au procedat așa. Au scos un tânăr cu care erau obligați să înceapă în prima repriză, cel puțin o dată. Au fost 50 de astfel de schimbări în sezonul regulat. Nu pare nicio diferență între a scoate un jucător în minutul 5 sau a-l scoate în secunda 25. Motivul este același și la fel și părerea antrenorului despre acel jucător.
Schimbarea manifest
Petrescu a greșit față de Fica, dar este evident că Petrescu a vrut să facă o schimbare-manifest. Cei care au greșit au fost cei care au implementat acest regulament. Un regulament scris în așa fel încât să poată fi driblat cu schimbări în secunda 25, dar care să lase impresia că se face ceva constructiv. Exact ca un fundaș care te lasă să-i dai mingea printre picioare. În realitate, această regulă nu-i va face pe jucătorii ca Fica să devină mai buni și nu poți blama nici antrenorii, care plătesc cu postul pentru rezultate, că nu-i folosesc. Poate ar fi mai recomandat să se încurajeze creșterea unor jucători ca Moukoko, decât să se meargă înainte cu o regulă, care ar putea să creeze generații de jucători ce se retrag la 22 de ani, pentru că nu-i mai ajută buletinul.