„Opțiunile lor sunt tovarășe cu suicidul”. Explicația lui Pușcaș, după ce s-a trezit cu doar opt voturi: „Ori asta, ori m-au mințit”. Discursul sincer al unui om dezamăgit

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marcel Pușcaș a obținut numai opt voturi la alegerile pentru președinția FRF, iar la finalul scrutinului a anunțat că se va retrage din lumea fotbalului. Numărul mic de voturi pe care l-a obținut Pușcaș e oarecum surprinzător, având în vedere că fostul jucător se aștepta la circa 35-40 de voturi, înaintea alegerilor de la Casa Fotbalului.

„M-A ÎNVINS NEMULȚUMIREA

Am intrat în această campanie pentru Președinția FRF, animat de gândul că pot schimb a ceva, că pot sprijini dezvoltarea reală, de fond, a fotbalului românesc. Nu am avut și nici n-am vrut să apelez la alte „ingrediente” decât cele strict legate de soluții și competență. Acesta este felul și modul în care am crezut, cred și voi crede toată viața că este cel mai bun pentru oricine dorește să facă ceva solid și eficient. Așa am fost crescut, așa doresc să mor.

Nu sunt fals, nu sunt cabotin. Convingerea mea este că o societate poate progresa doar prin recurgere la profesionism, la competențe. Nu sunt naiv. Sunt sincer.

Dacă cei 255 de votanți mi-au spus nemulțumirile lor profunde legate de legalitatea FRF, ambiguitățile ROAF, arbitraje, competiții, selecții pe pile, școala de antrenori și m-au votat doar 8, înseamnă că ori nu-i interesează și m-au mințit ori opțiunile lor sunt tovarășe cu autoflagelarea. Poate chiar cu suicidul.

Să-ți votezi propria nemulțumire trebuie să recunosc este o performanță. Singura din fotbalul românesc. Trist dar adevărat. Am mai învățat ceva.

Mulțumesc celor 8 votanți. Mulțumesc din suflet tuturor prietenilor care nu au avut drept de vot si care m-au susținut și încurajat. Se pare că doar ei vor programul MARCEL PUȘCAȘ”, a scris Pușcaș, pe pagina sa de Facebook.

Răzvan Burleanu a câștigat al doilea mandat de președinte al Federației Române de Fotbal, încă din primul tur, după ce și-a spulberat adversarii. Burleanu a obținut 168 dintre cele 254 de voturi exprimate (66,1%).  În ciuda faptului că a fost susținut puternic de Liviu Dragnea, Ionuț Lupescu a adunat doar 78 de voturi (30,76%), Marcel Pușcaș fost votat de opt oameni (3,14%), în timp ce Ilie Drăgan nu a primit niciun vot.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×