Oricât de înalt ai fi, problemele tot te ajung. Anunțul trist făcut în Anglia despre viitorul lui Pantilimon
Clubul Watford e decis să-i rupă contractul lui Costel Pantilimon în această iarnă, potrivit Daily Mirror. Internaționalul român a fost împrumutat la Deportivo până la sfârșitul acestui sezon, iar dacă englezii îi reziliază contractul, va deveni liber de contract în vară.
Actuala înțelegere dintre Pantilimon și Watford expiră în 2019, dar gruparea din Premier League nu mai dorește să-l păstreze pe român. Adus în ianuarie 2016 de la Sunderland, Pantilimon a bifat numai opt meciuri oficiale pentru Watford, în care a încasat opt goluri. În actuala stagiune, portarul născut la Bacău a evoluat în șase partide pentru Deportivo, încasând nouă goluri și reușind să păstreze poarta intactă într-un singur meci.
Suporterii lui Deportivo l-au criticat dur pe fostul portar al Timișoarei, după golul încasat în minutul 90 al meciului cu Atletico de Madrid, la scorul de 0-0. Thomas Partey l-a învins cu un șut din lovitură liberă, trimis aproape de vinclu, dar la colțul scurt. Pantilimon n-a avut nicio reacție. „Asta se întâmplă când joci fără portar” a titrat site-ul laopiniacoruna.es. Până și fostul mare portar Santiago Cañizares a spus: „Probabil n-a avut timp să vadă mingea din cauza zidului, dar putea face mult mai mult.”
3 milioane de euro este cota lui Costel Pantilimon, conform transfermarkt.de.