Ousmane N’Doye a reacționat și el după retrogradarea lui Dinamo în Liga 2: „E la fel ca în Senegal!”
Ousmane N’Doye (44 de ani), fost fotbalist la Dinamo în perioada 2009–2010, a vorbit despre retrogradarea în Liga 2 și a comparat situația „câinilor” cu cea din Senegal.
În urma barajului de menținere în Liga 1 disputat contra celor de la U Cluj, Dinamo a retrogradat în Liga 2, unde va întâlni echipe precum CSA Steaua, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Poli Iași și FC Brașov.
Această retrogradare a surprins foarte multă lume, însă Ousmane N’Doye a comparat situația lui Dinamo cu cea din Senegal, făcând referire la faptul că se vorbește mult, dar fapte sunt mai puține.
Ousmane N’Doye a reacționat și el după retrogradarea lui Dinamo în Liga 2
Fotbalistul senegalez speră ca Dinamo să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, după primul sezon în Liga 2.
„Știu tot ce se întâmplă în România, în fotbalul românesc. Îmi pare rău pentru Dinamo. Știi cum e acolo? Vorbim mult, dar facem puțin. E la fel ca în Senegal. La televizor vorbim, dar practic nu facem nimic, apoi ne pare rău. Să facă echipă din nou, cu cine vrea, cu tineri.
Să știi că în liga a doua sunt meciuri tari. Dinamo are suporteri mulți, minunați și fiecare meci este ca o finală. Are acest avantaj, un public fenomenal. Acum, important e să vină repede înapoi, în Liga 1, nu trebuie să stea mult în „B”, nu e bine, e un club mare, de tradiție și nu are voie să fie acolo! Cred și sper că o să promoveze imediat”, a spus Ousmane N’Doye, potrivit Playsport.
Marius Alexe, șocat după retrogradarea lui Dinamo în Liga 2
Prezent în cadrul emisiunii ProSport Live, fostul atacant Marius Alexe s-a declarat surprins de retrogradarea lui Dinamo.
„Cred că este o consecință a ultimilor ani, pentru că la Dinamo au fost foarte multe probleme în ultimii opt ani, inclusiv în conducere, care au dus la acest moment. S-au schimbat foarte mulți jucători, s-au schimbat foarte mulți antrenori, însă rezultatele au fost aceleași. Este păcat. Mie încă nu îmi vine să cred că Dinamo nu o să mai fie în Liga 1.
Sunt curios, pentru că nu cunosc foarte multe detalii, ce o să se întâmple de la anul, dacă echipa poate să continue în Liga 2, însă și să continue în Liga 2 cu aceleași probleme financiare cred că o să fie foarte greu și o să dureze mai mult până la o eventuală revenire în Liga 1”, a spus Marius Alexe, la ProSport Live.