Ousmane N’Doye, 41 de ani, revine în fotbal. Mijlocașul african este noul jucător al celor de la Victoria Cluj, echipă din Liga 4.
Senegalezul a semnat astăzi contractul și va putea debuta în circa trei săptămâni, fiind nevoit să aștepte viza și permisul de muncă, anunță ziardecluj.ro.
„Ousmane este în primul rând un prieten și asta a contat mult în momentul propunerii. Mă cunoaște, îl cunosc, știu că sunt un antrenor exigent, dar și eu știu că el este un fotbalist serios care dă totul. Avem nevoie de implicare în acest proiect, avem nevoie de sacrificiu. Astăzi am avut un meci de verificare cu Apahida, am câștigat cu 2-1, însă scorul este irelevant”, a spus antrenorul Marius Suller, conform sursei citate.
În aprilie 2018, Denis Zmeu povestea în ProSport despre modul în care se comporta N’Doye la Vaslui. „Când intra Porumboiu în vestiar, se făcea liniște. Îi lua pe fiecare în parte. Te făcea praf, dar cu zâmbetul pe buze, în spirit de glumă. Spre exemplu, lui Antal îi spunea că nu vede mingea și joacă prost din cauză că i-a căzut bentița pe ochi. Cu toții stăteam drepți când intra Porumboiu în vestiar.
Bine, mai puțin N”Doye. Putea să intre și Obama în vestiar, că N”Doye nu avea nicio treabă. El avea regulile lui. Nu-l interesa nimic. Cu educația stătea prost. Era mai rebel. După un meci cu Unirea Urziceni, am zis că sare să-l bată pe Porumboiu. Am intervenit noi și am calmat spiritele”, a dezvăluit Denis Zmeu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER