Ousmane Viera, fericit că meciul Sepsi- Hermannstadt s-a jucat cu tribunele goale. „Era mai greu cu fani pe stadion”. De ce se gândește cu groază la meciul cu Viitorul
Ousmane Viera a fost unul dintre jucătorii de la FC Hermannstadt care au luptat din greu pentru egalul din partida cu Sepsi. Fotbalistul din Costa de Fildeș a spus, sincer, că oaspeții au fost avantajați că s-a jucat cu tribunele goale. Pentru echipa lui Vasile Miriuță urmează un nou meci foarte tare, cu Viitorul, în deplasare.
Sepsi- Hermannstadt s-a jucat cu tribunele goale, dar cu balcoanele pline. Fanii s-au descurcat cu au putut ca să vadă meciul și au dat deoparte măsurile de izolare, iar galeria și-a încurajat echipa de la poarta stadionului. Nu este o soluție nouă. La fel au procedat fanii Slaviei Praga, la meciul cu Plzen, iar la final jucătorii au ieșit din stadion și au dat drumul la petrecere, după ce echipa s-a calificat play-off de pe primul loc, împreună cu fanii
„Fiecare punct contează în play-out. Este bine că am jucat fără suporteri. Era greu cu fani. Eu știu că aici galeria își încurajează foarte mult jucătorii”, a răsuflat ușurat Ousmane Viera.
Drumul până la Constanța, coșmar pentru Viera
După egalul de la Sepsi, FC Hermannstadt a urcat pe locul 9 în campionat cu 18 puncte. Fulop și Yazalde au marcat golurile din această confruntare.
Etapa viitoare, echipa lui Vasile Miriuță are meci greu în deplasare pe terenul Viitorului, formație aflată la o distanță de șase puncte.
„Cu Viitorul o să avem un meci greu, cred că este cea mai bună echipă din play-out. O să fie greu, până acolo facem 7 ore cu autocarul, dar sperăm să ne descurcăm”, a mai spus Viera.
Fundașul din Coasta de Fieldeș are 33 de ani, iar jurnaliștii l-au întrebat cât mai vrea să joace. Le-a răspuns zâmbind. Nu s-a gândit nicio clipă care ar putea spune „adio” carierei la finalul acestui sezon.
„Eu mă pregătesc bine! Fotbalul este meseria mea. O să joc și la anul și peste doi ani. Cred că mă ajută și corpul și cred că o să joc la un nivel bun”, a mai declarat fotbalistul de la FC Hermannstadt.