Ovidiu Burcă, director tehnic al academiei și antrenor al echipei Rapid U19, a dezbătut subiectul noilor investitori de la Dinamo, care, până în acest moment, nu au rezolvat problemele financiare pe care le are clubul roș-alb.
Problemele cu banii, de la Dinamo, sunt atât de mari, încât formația bucureșteană nu-și permite să susțină deplasarea de la Constanța, pentru meciul cu FC Viitorul.
Dinamo se află pe locul 15 din Liga 1, cu cinci puncte obținute, după opt meciuri jucate.
Oficialul lui Rapid a declarat că oamenii care au preluat-o pe Dinamo nu sunt cunoscuți nici măcar în țara natală, Spania. Ovidiu Burcă susține că problemele, din prezent, de la gruparea bucureșteană nu sunt normale pentru un club de talia lui Dinamo.
„Eu nu-i cunosc foarte bine pe investitorii de la Dinamo. Nici în Spania nu îi știe nimeni foarte bine. În momentul în care au preluat clubul de la Negoiță, am vazut un discurs corect și mi s-a părut că știu despre ce e vorba. Am văzut că Contra este extrem de nemulțumit de ce se întâmplă acolo. Nu știu, sunt niște semne de întrebare asupra acestor oameni care au venit ca niște salvatori. Sunt niște probleme care nu ar trebui să fie la un club ca Dinamo”, a declarat Ovidiu Burcă, la ProSport Live.
Antrenorul lui Dinamo susține că nu ar mai fi apărut nicio confuzie, în cadrul clubului, dacă spaniolii, care au preluat echipa, ar fi oferit o dată exactă la care să vireze banii necesari pentru plata salariilor restante.
„Eu unul nu am mai gestionat o astfel de situație. Problema nu este legată de dificultățile acestea, problema sunt promisiunile care se fac săptămână de săptămână că situația se va reglementa și această situație nu se reglementează.
Dacă s-ar fi spus de la început că acest club va avea bani în luna decembrie și în luna decembrie se termină toate problemele financiare, cred că nimeni nu ar fi avut o problema. Dar dacă se spune la fiecare săptămână că vor intra niște bani, să se reglementeze situația finaciară, nu numai la prima echipă, aici mă gândesc și la toți cei care sunt în jurul echipei, la antrenorii de la grupele de copii și juniori, staff-ul administrativ, cei care sunt la terenuri, bucătarii, angajații care sunt pe la club” a declarat Cosmin Contra, pentru sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER