Ovidiu Mihalache a primit o suspendare de opt etape după accidentarea gravă suferită de Elvir Koljic în timpul partidei dintre Craiova și Poli Iași (1-0).
Eliminat în minutul 34 al disputei din Bănie, Mihalache a primit o pedeapsă aspră, dar a fost și amendat cu suma de 5.000 de lei. Dinamo Kiev pregătise o ofertă pentru Koljic de 7 milioane de euro, dar era dispusă să dea şi mai mult. Salariul bosniacului urma să fie peste 1 milion de euro pe an.
După intrarea lui Mihalache, Koljic a suferit o fractură de diafiză peronieră dreapta cu deplasare și va lipsi aproximativ 4 luni de pe teren.
Ovidiu Mihalache a fost suspendat opt etape, fundașul cerând să nu fie pedepsit aspru într-un interviu oferit pentru ProSport: „Sper să fie înțelegători membrii comisiei, toată lumea a văzut că nu a fost un fault cu intenție, a fost un moment nefericit pe care îl regret enorm. Sper să iau cât mai puține etape de suspendare. Indiferent de suspendare, merg înainte, nu am ce să fac, mă voi pregăti normal în continuare și sper să revin pe teren cât mai repede”.
„I-am scris lui Elvir Koljic, i-am transmis tot binele din lume, i-am prezentat scuze lui și familiei lui. I-am spus că regret nespus cele întâmplate, că îmi pare rău pentru acel moment nefericit din meci, că nu am avut nicio intenție să îl lovesc, că a fost un ghinion teribil. Dacă aș putea să dau timpul înapoi… i-am urat recuperare cât mai rapidă și să ne revedem cât mai repede pe teren”, a mai spus Mihalache.
La aproape 36 de ani, vârstă pe care o va împlini în luna decembrie, Ovidiu Mihalache, fundaș central de meserie, a primit în meciul cu Universitatea Craiova primul cartonaș roșu direct al carierei sale. „Mache”, așa cum îi spun colegii, este la doar a doua eliminare din carieră și prima directă. O cifră mai puțin obișnuită pentru un stoper cu sute de meciuri în prima ligă și aflat la apusul carierei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER