ProSport a stat de vorbă cu Pablo Cortacero, omul care a adus Dinamo în cea mai grea și mai rușinoasă situație din istorie. Omul de afaceri iberic a dezvăluit și că Ionuț Negoiță nu mai are nicio legătură cu clubul și că îi va plăti datoria când va avea banii.
Într-un dialog purtat, în exclusivitate, cu redactorul-șef Andrei Trifan, Cortacero, care este acționarul majoritar al alb-roșilor, a răspuns celor mai dure întrebări legate de dezastrul actual al clubului din „Ștefan cel Mare”. Cât de sincer a fost spaniolul, acuzat de toți cei de la echipă că i-a mințit luni la rând, rămâne de văzut în săptămânile care vin.
Pablo Cortacero a preluat clubul Dinamo de la Ionuț Negoiță, în vara anului trecut. Sub patronajul spaniolului, Dinamo a transferat foarte mulți jucători străini, cu salarii foarte mari, care nu au putut fi acoperite din buget.
În prezent, Dinamo se află pe locul 8 din Liga 1, cu 19 puncte obținute, după 16 meciuri jucate.
Acționarul majoritar de la Dinamo a mărturisit că ultima discuție, pe care a avut-o cu Ionuț Negoiță, a fost în momentul în care s-au semnat actele pentru preluarea clubului din „Ștefan cel Mare”. Acesta susține că va avea un nou dialog cu fostul finanțator al echipei, pentru a-i plăti datoria pe care Dinamo o are către el.
„Când ați vorbit ultima dată cu Ionuț Negoiță? Sunt voci care spun că se află în spatele dumneavoastră și că el conduce Dinamo, de fapt, din «umbră»”, a fost întrebarea ProSport.
„Am discutat ultima dată cu Negoiță când s-au parafat actele pentru a prelua Dinamo. Nu am mai discutat de atunci cu el. Va trebui să avem un dialog în perioada următoare pentru că Dinamo are o datorie către el. Când vor intra banii în club, o vom plăti.
Este o minciună că el ar fi în spate, că el ar fi în continuare patron. De când a vândut clubul nu a mai avut nicio legătură cu Dinamo. A făcut ce a putut înainte, a făcut lucruri bune, dar, când a cedat echipa, s-a terminat totul pentru el. Lumea vorbește mult și foarte ușor, dar nimeni nu vrea să se implice, să bage bani sau să ajute clubul”, a declarat Pablo Cortacero, în exclusivitate, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER