Pace la AJF Ilfov! FRF intervine între părțile beligerante, informare către Judecătoria Buftea: avem o nouă organigramă sub privirile lui Gabriel Bodescu | FOTO

AJF Ilfov pare a intra în normalitate după ani la rândul în care a fost subiectul a numeroase scandaluri de presă.

Pace la AJF Ilfov! FRF intervine între părțile beligerante, informare către Judecătoria Buftea: avem o nouă organigramă sub privirile lui Gabriel Bodescu | FOTO

ProSport a scris de-a lungul timpului despre situații aberante la forul ilfovean: alegeri cu persoane de peste 70 de ani, tragere la sorți cu bilețele în castronul de ostropel, procese civile, acuze de mită și multe altele.

După îndelungi discuții care de care mai ciudate și încurcate AJF Ilfov a intrat de luni seara pe drumul către normalitate.

După medierea, realizată cu sprijinul FRF, între părțile care inițiaseră acțiuni în instanțele civile și AJF Ilfov acestea s-au înțeles și au comunicat informația Judecătoriei Buftea.

10 puncte pe ordinea de zi la Adunarea Generală de la Măgurele

Urmare a acestei înțelegeri între părți a fost organizată pe 20 martie o Adunare Generală extraordinară, la Casa de Cultură din Măgurele, a membrilor afiliați AJF Ilfov ce a avut pe ordinea de zi 10 puncte.

Printre ele și alegeri pentru completarea celor trei locuri în Comitetul Executiv (doi vicepreședinți și un reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii si juniori).

Pentru a recunoaște rolul activ pe care FRF l-a avut în soluționarea situației de la Ilfov, care dura de mai bine de doi ani, AJF Ilfov l-a invitat Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, să participe și să prezideze ședința, cu acordul membrilor afiliați, dar și să supervizeze punctul de pe ordinea de zi legat de alegerile celor trei reprezentanți în CEX.

Într-un cadru organizat și condiții cu totul diferite față de cele în care se desfășurau în trecut ședințele AG ale AJF Ilfov, au fost prezenți 39 din cei 45 de membri afiliați.

În acest moment la AJF Ilfov sunt 3500 de sportivi legitimați.

Noul Comitet Executiv la AJF Ilfov

  • Constantin Buhac -Presedinte
  • Marius Șerban – vicepreședinte
  • Mugurel Tănase – Vicepreședinte
  • Dan Iordan – reprezentant Liga 4
  • Mugur Porumbacu și Vlad Loliceru – reprezentanți copii și juniori
  • Ionuț Coza– președinte Comisia Judeteana a Arbitrilor
Publicat: 22 03. 2023, 14:22
Actualizat: 23 03. 2023, 13:46