Pădureanu a fost eliberat și vrea să se implice iar la Gloria Bistrița: „Mă duc acasă să mă apuc de treabă. Știu că lucrurile se vor îndrepta în fotbal”

Pădureanu a fost eliberat și vrea să se implice iar la Gloria Bistrița:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jean Pădureanu a declarat, la ieșirea din Spitalul Penitenciar Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a dispus, joi, eliberarea condiționată a acestuia, că s-a descurcat foarte bine în perioada în care a fost încarcerat, întrucât prietenii au avut grijă de el și l-au alimentat foarte bine.

Pădureanu a plecat, joi, din Spitalul Penitenciar Jilava, după ce Tribunalul București a decis eliberarea condiționată a fostului președinte al Gloriei Bistrița.

Întrebat, la ieșirea din unitatea de detenție, dacă a beneficiat de un tratament bun în perioada în care a fost încarcerat, Jean Pădureanu a răspuns afirmativ, adăugând că va merge acasă, la Bistrița. „Mă duc acasă și mă apuc de treabă”, a spus Pădureanu.

Fostul președinte al Gloriei Bistrița a mai spus că s-a descurcat foarte bine în penitenciar. „Colegii de serviciu, prietenii au avut grijă și m-au alimentat foarte bine”, a adăugat Jean Pădureanu.

Întrebat dacă va merge la control la spital, Pădureanu a spus că va merge la Bistrița.

Totodată, el a spus că, în ultimul an, a fost președinte de onoare la echipa de fotbal Gloria Bistrița, susținând că orașul „a câștigat o gură de oxigen” prin eliberarea sa.

Întrebat de ce spune acest lucru, Pădureanu a răspuns: „Știe că fac treabă unde mă pun să fac treabă. Știu că lucrurile se vor îndrepta la fotbal”.

Întrebat cum de a ajuns de la președinte de club de fotbal la ipostaza de deținut, Pădureanu a spus: „Se mai întâmplă greșeli în viață. O singură greșeală am făcut, am plecat din club acasă, pe jos. Am zis mă duc acasă, «hai că merg și eu cu dumneata până acasă». Am fost acasă, nu am plecat de acasă, că am fost în arest la domiciliu arestat”.

Tribunalul Ilfov a decis joi, definitiv, ca fostul președinte al Gloriei Bistrița Jean Pădureanu să fie eliberat condiționat, după ce a executat un an și trei luni din pedeapsa de trei ani și patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Instanța Tribunalului Ilfov a respins ca nefondată contestația formulată de Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei din 30 aprilie, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, dispunând ca Jean Pădureanu să fie eliberat condiționat.

În 30 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 a decis că Jean Pădureanu poate fi eliberat condiționat, însă acesta a rămas încarcerat până la judecarea contestației și pronunțarea unei decizii definitive, de către Tribunalul Ilfov.

Instanța Judecătoriei Sectorului 4 arăta, în motivarea deciziei de eliberare condiționată, că Jean Pădureanu a demonstrat că își însușește scopul preventiv și educativ al pedepsei, așa încât să poată fi reintegrat în societate.

Judecătorul menționa în motivare că Jean Pădureanu a executat o treime din pedeapsa de 1.218 zile, iar în perioada detenției conduita sa a fost corespunzătoare. Magistratul mai arăta că Pădureanu a dat dovezi de îndreptare prin participarea la activitățile socio-educative „chiar în condițiile în care starea sa de sănătate este una precară”.

În ceea ce privește neplata despăgubirilor civile invocată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, instanța a considerat că acesta nu este un motiv care prin el însuși să conducă la amânarea liberării condiționate a lui Pădureanu. Comisia reclama că Pădureanu nu a achitat cheltuieli de judecată în cuantum de 65.000 lei, despăgubiri în cuantum de 328.440 lei și accesoriile, ANAF începând executarea silită.

Avocatul lui Pădureanu a depus la dosar copie de pe taloanele de pensie ale clientului său, care are o pensie de 2.448 de lei, impozitată cu 317 lei, iar din luna august 2014, ca urmare a măsurilor dispuse de ANAF, s-a înființat poprire pentru suma de 711 lei pe lună. Mai mult, din luna octombrie 2014, suma reținută, poprirea – în cuantum de 1.061 de lei, la care se adaugă impozitul, ajunge la 1.400 – 1.500 de lei, de unde rezultă că pensia sa efectivă este de 1.000 de lei, mai nota instanța, arătând că Pădureanu nu are alte bunuri, singura locuință pe care o avea fiind sechestrată ca urmare a dispozițiilor instanței.

Jean Pădureanu a fost condamnat definitiv, în 4 martie, la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. Executarea pedepsei a început în ziua în care a fost condamnat și expiră la 3 iulie 2017. Pădureanu a fost încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava.

Alături de Jean Pădureanu au fost condamnați Gheorghe Copos, la trei ani și opt luni, Mihai Stoica, la trei ani și șase luni, Cristian Borcea și Ioan Becali, la câte șase ani și patru luni, Victor Becali, la patru ani și opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună și zece zile, Gheorghe Nețoiu, la trei ani și patru luni de închisoare, toți fiind încarcerați din 4 martie 2014. Gheorghe Copos a fost eliberat condiționat în 7 aprilie.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×