Pancu îi înțeapă pe steliști: „Abia aștept să joc cu echipa fără nume” Și pune sare pe rană: „Sânmărtean o să rupă stadionul la arabi”

Daniel Pancu pornește în 2015 cu gânduri optimiste privind situația echipei sale Rapid. Atacantul în vârstă de 37 de ani și-a petrecut vacanța de iarnă acasă la Iași, unde și-a încărcat bateriile pentru cel de-al 10-lea său sezon în tricoul alb-vișiniu.

„Va fi un an interesant pentru noi, cei de la Rapid. Am văzut că a fost instalat domnul Pustai, acum mai așteptăm să ne vină mai mulți jucători, pentru că suntem încă puțini. Eu sper ca Daniel Nicuale și Cristi Săpunaru să ni se alăture pentru că împreună vom fi mai puternici”, a spus Daniel Pancu pentru www.prosport.ro. Pustai e numit doar verbal la Rapid, pentru că nu a semnat contractul, iar prin Giulești se vehiculează faptul că Dan Alexa ar putea fi totuși tehnicianul de anul acesta al „vișiniilor”

„Sănmărtean va rupe stadionul”

Rapid o va întâlni în prima etapă a returului pe campioana Steaua, echipă care se confruntă cu probleme imense privind sigla, fapt pentru care în ultima etapă nu și-a afișat numele pe tabela de marcaj. „De abia aștept să o întâlnesc pe echipa fără nume! Așa cum suntem noi, puțini, săraci, cu lanterna roșie în mână, tot îi batem”, a afirmat Pancu.

Fotbalistul refuză să-i mai pronunțe numele Stelei și a spus că de aici încolo îi va numi pe rivali „echipa fără nume”. „Cred că am scăpat, în sfârșit, și de formularea unicul derby de România. Din ea, a mai rămas doar Dinamo, a mai adăugat fotbalistul.

Rapidistul nu a fost surprins când a auzit că Lucian Sănmărtean a semnat cu Ittihad FC. „Înainte de Sărbători am vorbit cu Lucian și mi-a spus că pleacă la arabi. Nu știam dacă s-a referit la Al Hilal sau la Ittihad. Oricum, fac pariu că acolo în Arabia Saudită se va rupe stadionul la meciurile în care va juca el. Dacă face câteva driblinguri, va fi idol și acolo”, a mai pecizat Pancu.     

Publicat: 04 01. 2015, 11:13
Actualizat: 04 01. 2015, 11:32