Pancu, veste mare pentru rapidiști: „Vă spun ceea ce aud prin club!”
Daniel Pancu, un simbol al „vișiniilor”, a anunțat că Academia Rapid, care nu mai are personalitate juridică și care nu ar mai putea juca barajul pentru promovarea în al treilea eșalon, se va putea totuși lupta într-o astfel de partidă.
„Nu știu care e situația, sunt juriști, eu doar vă spun ceea ce aud prin club: că nu va fi absolut nicio problemă ca Rapidul să poată juca barajul pentru promovarea în Liga a treia. Nu știu dacă suntem favoriți, cei de la Steaua au făcut transferuri și atunci când e doar un meci decisiv, se pot întâmpla multe. Dar, avem un plus de experineță și de valoare. Nu știu dacă se poate juca pe Arena Națională, dar sigur va fi foarte mult public”, a spus Daniel Pancu.
„Veteranul” din lotul Academiei Rapid se pregătește exemplar pentru meciurile oficiale, ce se vor relua peste două luni. Atacantul a dezvăluit că de 25 de ani e un obișnuit al cantonamentelor: „Am început pregătirea, ne-am întors duminică de la munte, am avut o primă săptămână de acumulare, acum două zile libere, apoi antrenamente. Joi avem amical cu FC Argeș, duminică întâlnim Bacăul, după care miercuri plecăm în cantonament în Turcia, acolo unde vom avea mai multe jocuri de verificare. E greu să stau prin cantonamente, dar am urmat drumul ăsta…Oricum, și atunci când voi fi antrenor, la fel voi face. Primul a fost în 1993, jucam la Poli Iași, acum suntem în 2018. Sunt multe la număr, dar dacă ești puternic mental, treci peste toate”.