Pandemia de COVID-19 a început de ceva timp să îi afecteze și pe fotbaliștii din România, iar oficialii din Liga 1 nu sunt de acord cu protocolul medical impus în sezonul 2020 – 2021.
Anamaria Prodan, cea care investește alături de fiica sa Rebecca la Hermannstadt, s-a declarat îngrijorată în legătură cu modul în care pandemia de COVID-19 va afecta fotbalul românesc și susține că cluburile din Liga 1 își vor cheltui toți banii pentru a face testele pentru coronavirus.
„Chiar și dacă faci aceste teste zi de zi noi vom ajunge în același punct. Trebuie să găsim o variantă să jucăm fotbal. Dacă stăm să cheltuim pe teste toți banii pe care îi obținem, din ce în ce mai greu, din drepturile TV, nu o să facem absolut nimic. Nici nu jucăm fotbal, nici nu stăm sănătoși.
Este un virus pe care încet, încet, o să îl ia toată lumea și cu care o să trăim cum trăim cu gripele și cu răcelile”, a spus Anamaria Prodan, conform AntenaSport.
Sezonul 2020 – 2021 din Liga 1 începe la finalul acestei săptămâni, iar FC Hermannstadt, echipă la care investește Anamaria Prodan prin intermediul fiicei sale Rebecca Dumitrescu Prodan, va juca în prima etapă pe „Arena Națională”, luni, 24 august, împotriva celor de la Dinamo București.
„În urmă cu puțin timp, golgheterul echipei noastre din sezonul 2019-2020 a fost transferat la CFR Cluj-Napoca, campioana en-titre a României. Mutarea ,,Tigrului” a devenit astfel cel mai important transfer realizat până acum de A.F.C. Hermannstadt. Gabi va fi greu de înlocuit, dar nu imposibil”, au transmis reprezentanții clubului sibian, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER