Pandurii au învins-o aseară Austria Karnten II
Formația Pandurii Tg. Jiu s-a impus lejer, cu scorul de 5-1, în meciul susținut aseară cu echipa a doua a clubului Austria Karnten.
Pentru gorjeni au marcat Raskovic, Stromajer, Stângă, Arrieta și Nalați din penalty.
Primul „11” a fost alcătuit din: Stanca – Popete, Chibulcutean, Martin, Grecu – Hidișan, Stângă, Păcurar, Vasilache – Stromajer, Raskovic, iar în repriza a doua, Sorin Cârțu a folosit o echipă diferită: Livșit – Rusu, Kutlacic, Rada, Cardoso – Basara, Nalați, Murgan, Luțu – Arrieta, Ribic. Sârbul Basara s-a accidentat și în locul acestuia a intrat Dedu. La acest amical n-au evoluat Tilincă, Tremonti, Diaconu și Mingote.