Corneliu Papură, debusolat după trei meciuri fără gol marcat de Craiova: „A fost un hazard continuu!”

Corneliu Papura reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 18 decembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Universitatea Craiova remizează cu Sepsi, 0-0, în primul meci din 2021 și rămâne fără gol marcat după trei etape. Corneliu Papură s-a arătat foarte debusolat după partidă. „A fost un hazard!”, a spus tehnicianul.

Universitatea Craiova a remizat acasă, 0-0, cu Sepsi, și ratează șansa de a reveni pe primul loc al Ligii 1. Meciul s-a jucat pe un teren foarte prost, din cauza ninsorii din ziua meciului.

Istvan Kovacs l-e eliminat pe Vladimir Screciu, dar l-a iertat inexplicabil pe Ivan Mamut, la o intrare extrem de dură asupra lui Niczuly.

Papură, debusolat după trei meciuri fără gol marcat de Craiova: „A fost un hazard continuu!” + Antrenorul, „distrus” de Ionel Dănciulescu după meci

„O primă repriză în care terenul și-a pus amprenta, a fost un hazard continuu. A fost un rezultat echitabil, per ansamblu.

Să sperăm că terenurile pe care vom juca nu vor afecta integritatea jucătorilor. Pot fi înghețate și va fi foarte complicat. Sperăm ca terenurile vor fi practicabile și spectatolul va fi cât mai bun.

Vom vedea cum va fi vremea, cum va fi terenul, joacă destul de multe echipe pe acel teren, la Giurgiu. Vom vedea la ora jocului.

Nu pot să îmi dau seama, probabil arbitrul a fost mai aproape, deciziile arbitrului sunt decizii (despre eliminarea lui Vladimir Screciu – n.r.).

Suntem în discuții cu câțiva jucători. În momentul în care vom finaliza, vom anunța.

Toți jucătorii sunt importanți, ok, Koljic este un jucator care a marcat goluri, așteptăm și noi vești”, a declarat Papură la Digi Sport.

Ionel Dănciulescu: „E vina antrenorului, nicio idee de joc!”

„E vina antrenorului, nu există nicio idee de joc. Acolo e nevoie de un antrenor care să aducă o idee de joc. Craiova nu e acea echipă care să se lupte la titlu. Suferă pe teren propriu.

Benzile n-au produs absolut nimic din punct de vedere ofensiv. Bărbuț, modest. Mihăilă crea dezechilibru. Văd că aceste absențe contează enorm. Ca să te poți bate la campionat e nevoie de constanță în joc”, a spus și Dănciulescu

ECHIPELE DE START

Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, M. Constantin, Bancu – Nistor, Screciu, Cicâldău – Bărbuț, Mamut, Ofosu
Rezerve: L. Popescu, Vătăjelu, Mitran, Papp, Mateiu, Căpățînă, Cîmpanu, Baiaram, Ivan
Antrenor: Corneliu Papură

Sepsi: Niczuly – Csiszer, Bouhenna, Mitrea, Ștefan – Aganovic, Vașvari, Fofana, Achahbar – L. Fulop, Petrila
Rezerve: J. Collado, Bajrovic, Nouvier, Gal Andrezly, Golofca, L. Kovacs, Ștefănescu, Deligiannidis, Tincu
Antrenor: Leo Grozavu

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Istvan Kovacs / Asistenți: Ovidiu Artene; Marius Marica

Publicat: 12 01. 2021, 22:22
Actualizat: 12 01. 2021, 23:58