Părăsită de suporteri, FCSB mizează pe o prezență record pentru sezonul acesta de Liga 1: „Pot fi 30.000 de spectatori cu Târgu Mureș”

Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că meciul Steaua – ASA Târgu Mureș de miercuri poate atrage în tribunele Arenei Naționale cel puțin 30.000 de spectatori, chiar dacă la ultimele partide de pe teren propriu prezența suporterilor steliști a fost scăzută.

Acest meci întrunește condițiile unuia care să aducă cel puțin 30.000 de spectatori la stadion. Pentru că este un meci, dacă nu unul tradițional, cel puțiun din punct de vedere al încărcăturii momentului este unul care atrage„, a spus Argăseală, luni, la finalul Adunării Generale Extraordinare a LPF.

Partida dintre ocupantele locurilor 1 și 2, despărțite de un punct în clasamentul Ligii I, nu este decisivă, susține Argăseală. El explică faptul că pentru Steaua este mai important ca la ora disputării ultimei etape echipa să aibă asigurat titlul. „Cu titlul pe masă se joacă din prima etapă, nu doar miercuri. Important e ca la ultima etapă noi să avem titlul asigurat. Mai sunt șase etape și 18 puncte, iar meciurile nu vor fi ușoare nici pentru noi, nici pentru celelalte echipe, inclusiv pentru Târgu Mureș„, a precizat Argăseală.

Oficialul stelist a menționat că este foarte târziu pentru a se mai aduce o brigadă de arbitri din străinătate la meciul cu ASA Târgu Mureș. „Când să mai vină arbitri străini la meciul cu ASA Târgu Mureș? Azi e luni. E greu să mai vină, foare greu, e târziu„, a precizat Argăseală.

Formația Steaua întâlnește, miercuri, de la ora 21.30, pe Arena Națională, echipa ASA Târgu Mureș, într-o partidă contând pentru etapa a 29-a a Ligii I.

 

Publicat: 27 04. 2015, 15:50
Actualizat: 27 04. 2015, 15:51