Gigi Becali, finanțatorul FCSB, vicecampioana Ligii 1 Betano, e convins că Dennis Man va fi cel mai bun produs de export al trupei roș-albastre.
„Dacă Man costă 10 milioane, oamenii dau 20. Eu nu-l dau pe Man, adică poate îl dau, nu știu. Cred că îl dau, dar nu vreau să vă spun vouă că aud oamenii că-l dau și încearcă să-l ia cu 20. Mbappe e singurul care a confirmat la 20 de ani. E altcineva care a confirmat la 20 de ani? Man al meu peste 3 ani face 23 de ani. Peste 3 ani o să fie cea mai mare bombă. Nu pierde mingea, depășește cu ușurință un adversar. La ce se uită oamenii la un jucător? Cel mai important e să nu piardă mingea.
Omul care e specialist vede. Eu care nu sunt specialist și care sunt zero la fotbal, vreau ca jucătorul meu să nu piardă mingea. Man nu pierde mingea nici dacă îl omori, e numai la el. Se mișcă stânga, dreapta, dă pas, dar nu pierde mingea niciodată. E mare jucător Man. Apoi se uită să vadă dacă face și un dribling, are viteză sau forță și dacă e și marcator. Man le are pe toate”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER