Parteneriat între FRF și ASE București pentru organizarea de cursuri de management sportiv
Federația Română de Fotbal și Academia de Studii Economice din București au semnat, joi, un parteneriat pentru creșterea performanței organizaționale și a competitivității cluburilor sportive prin îmbunătățirea calității profesionale, potrivit unui comunicat al FRF.
Prin acest acord, Federația Română de Fotbal (FRF) dorește să facă un pas important în creșterea performanței organizaționale și sportive, cu rezultate vizibile în relația cluburilor cu spectatorii, sponsorii și autoritățile.
Parteneriatul, semnat de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și de rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, prevede:
– Organizarea de cursuri de formare continuă adresate managerilor de club, ofițerilor de presă, ofițerilor de securitate pe stadioane, team-managerilor, dar și altor categorii profesionale;
– Inaugurarea în 2018 a unui program de masterat în management sportiv, destinat managerilor de cluburi, de federații sportive, responsabililor guvernamentali și nu numai, care se dorește să capete caracter continental. Aici se va conta pe sprijinul UEFA, dar și pe cel al diverselor școli de management sportiv din Germania, Olanda, Danemarca, implicate în proiectul european „Play the Game” și DBU;
– Dezvoltarea unui program de internship și voluntariat dedicat studenților Academiei de Studii Economice prin care aceștia au oportunitatea de a fi alături de activitatea fotbalistică și de a învăța practic management fotbalistic.
„Mă bucur că primul parteneriat sportiv al Academiei de Studii Economice este cu Federația Română de Fotbal. Cred că principalul câștig al acestuia va fi cursul de Master în Management Sportiv. Ne-am propus să atragem mai mulți specialiști în acest program din țară și din străinătate. Sper ca acest parteneriat să aibă o durată cât mai mare pentru a crea cât mai mulți conducători sportivi tineri de succes”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice din București.
„Semnarea parteneriatului vine să dea formă discuțiilor noastre cu privire la un program educațional, structurat pe mai multe nivele de pregătire academică, gândit în folosul oamenilor din sport și al acelora care vor să urmeze o carieră în organizațiile sportive. În spatele performanței sportive stau profesioniștii, iar noi dorim să îi pregătim pe profesioniștii din spatele celor din teren, adică echipa din spatele echipei. Un adevărat profesionist al fotbalului și al sportului în general posedă competențe solide și valori puternice! Acesta este un program educațional pentru viitor! Am încredere că în zece ani vom privi în urmă către un parteneriat de succes, care ne va face mândri și încrezători în puterea noastră de a întări și dezvolta sportul românesc, pe care cu toții îl iubim”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.