Partizan – Steaua 4-2. Dramatism la Belgrad. Campioana României a condus cu 2-1, dar cu un om eliminat, n-a rezistat în fața sârbilor. Roș-albaștrii merg în playoff-ul Europa League

Partizan - Steaua 4-2. Dramatism la Belgrad. Campioana României a condus cu 2-1, dar cu un om eliminat, n-a rezistat în fața sârbilor. Roș-albaștrii merg în playoff-ul Europa League
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • PARTIZAN – STEAUA 3-2
  • Au marcat: Babovic (min. 8), Jevtovic (60), Zivkovic (69), Trujic (90)/ Muniru (min. 11), Hamroun (min. 33) 
  • Partizan: Zivkovic – Vulicevic, Balazic, Fabricio, Petrovic – Brasanac, Jevtovic – Oumarou, Babovic, Zivkovic – Bojinov (61 Ilic).
  • Steaua: Cojocaru – Alcenat, Papp, Varela, Toșca – Breeveld (72 Tudorie), Muniru – Popa, Hamroun (70 Iancu), Chipciu (51 Guilherme) – Tade
  • Varela a fost eliminat în minutul 48

UPDATE 23:18 GOL PARTIZAN Se intră în minutele de prelungire. Trujic, abia intrat în joc, înscrie la prima atingere, de lângă Toșca. E 4-2 și, gata, calificarea e pierdută pentru Steaua. Partizan merge în playoff-ul Ligii Campionilor, în timp ce campioana României va trebui să se califice în grupele Europa League. Arbitrul fluieră la scurt timp finalul partidei. Un meci spectaculos, dar care le lasă un gust amara steliștilor. 


UPDATE 22:57 GOL PARTIZAN E minutul 69 și Papp se lasă ușor depășit de Oumarou, camerunezul îi pasează în careu lui Zivkovic și fotbalistul de numai 19 ani al lui Partizan, înscrie plasat, după ce îl pune în fund și pe Breeveld. E 3-2 pentru campioana Serbiei și la acest scor, Steaua merge în play-off, dar în Europa League.


UPDATE 22:46 GOL PARTIZAN În minutul 60, Jevtovic a tras tare de la 30 de metri, mingea a fost deviată de Papp și a intrat apoi în poartă. Totuși și la acest scor, Steaua este calificată. Trebuie doar să reziste.


UPDATE 22:34 Penalty pentru Partizan, în minutul 50. Varela a faultat în calitate de ultim apărător și a fost eliminat. Căpitanul l-a împiedicat pe Brasanac, după ce Papp a greșit o minge la 30 de metri de poarta lui Cojocaru. Noroc că Bojinov a trimis în bară, din lovitura de pedeapsă. Rămâne 2-1 pentru Steaua, dar va fi greu pentru că echipa lui Rădoi are un om mai puțin pe teren.


UPDATE 22:08 Meciul e foarte alert. Partizan a fost aproape de egalare, Bojinov a și înscris (min. 38), dar bulgarul se afla într-o poziție de ofsaid, decizie foarte bună a asistentului. Rămâne 2-1 pentru Steaua.


UPDATE 22:04 GOOOOOOOL STEAUA Hamroun e extraordinar. Un șut din marginea careului al algerianului a adus-o pe Steaua în avantaj. Campioana României conduce cu 2-1, din minutul 33,  și domină meciul. Steaua se poate califica.


UPDATE 21:57 În minutul 27, Steaua a avut o cazie imensă. Popa i-a trimis în careu lui Tade, care a șutat din prima, destul de puternic, dar portarul Zivkovic a avut un reflex de senzație și a respins mingea în bara transversală. Mai jos puteți vedea un video cu atmosfera de pe stadion.

More than 30 000 Partizan fans on tonight’s match Partizan-Steaua.

Posted by Ultra Style on Wednesday, August 5, 2015


UPDATE 21:41 GOOOOOOL STEAUA! Campioana României egalează repede, datorită unor erori ale fundașilor Vulicevic și Balazic. Muniru a șutat cu sete, din interiorul careului, în minutul 11, și scorul e 1-1, la fel ca în partida tur de la București.


UPDATE 21:39 GOL PARTIZAN În minutul 8, Papp a respins cu câlcâiul mingea, trimițând-o în centrul careului, de unde Babovic a plasat-o liniștit în poarta goală. Cojocaru se dusese să prindă mingea înaintea lui Papp. Totală lipsă de comunicare între cei doi steliști.


UPDATE 21:31 Meciul a început într-o atmosferă încinsă de suporterii lui Partizan.

 

 UPDATE 21:20 Iată echipele de start din seara asta. La Partizan, Bojinov este titular.


sursa:flashscore.ro


UPDATE 21:00 „Grobari”, galeria lui Partizan i-a întâmpinat pe jucătorii steliști cu huiduieli și fluierături, dar și cu scandări de genul: „Țiganii, țiganii!”


Așa arată atmosfera pe stadionul lui Partizan, fotografie realizată de Robert Șișcă, colegul nostru de la Radio România Actualități, prezent la acest joc  


UPDATE 20:36 Galeria lui Partizan va folosi o coregrafie și va etala mesaje în onoarea sârbilor care au murit în așa numita „Operațiune Fortuna”. „Luptați pentru slăvirea eroilor noștri”, va fi mesajul fanilor. În debutul meciului se va ține și un moment de reculegere pentru cei 2.000 de sârbi morți în Războiul Croat de Independență. În urma acestui conflict armat, 200.000 de sârbi au fost expulzați din Croația. Dacă vă aduceți aminte, ProSport a scris de ce Iasmin Latovlevici, un fotbalist român de origine sârbă, nu a mai ajuns la Dinamo Zagreb. Suporterii croați au amenințat conducerea că nu vor niciodată un sârb în echipa lor.

Presa croată condamnă faptul că UEFA a permis clubului Partizan să facă o astfel de manifestare la un meci din Liga Campionilor. „În mod normal, nu se acceptă niciun mesaj politic sau similar pe stadioane. FIFA a ordonat federației croate să scoată un banner din stadion pe care scria Amintiți-vă de Vukovar, dar acum UEFA permite o manifestare exclusiv politică”, a scris Vecernji List. 

30.000 de suporteri sârbi vor umple stadionul la acest meci.


UPDATE 20:06 Nicio surpriză în echipa de start a Stelei, anunțată acum de Mirel Rădoi. Iată componența primului „11”, din care, așa cum era de așteptat lipsește Stanciu. Acesta s-a antrenat și în această dimineață și nu a primit permisiunea doctorului de a evolua. El nu a fost trecut nici măcar pe foaia de joc, unde și-a făcut loc Gabi Iancu. 

Cojocaru – Alcenat, Papp, Varela (cpt), Tosca – Sulley, Breeveld – Popa, Hamroun, Chipciu – Tade.

Rezerve: Nita – Rapa, Filip, Guilherme, Tudorie, Tahar, Iancu


UPDATE 19:50 Sârbii au dus o campanie extraordinară de mobilizare a fanilor pentru acest meci. Mai ales prin intermediul mass-media, două „pârghii” pe care campioana României nu știe să le folosească. „E meciul nostru! E partida deceniului! Nu îmi amintesc un alt meci al Partizanului care să suscite un asemenea interes din partea publicului, care a înțeles că am fost mai buni decât adversarii noștri timp de 80 de minute, la București. De aceea suntem deciși să jucăm acest retur cu sufletul, iar la final, fanii să fie fericiți și să sărbătorim împreună un loc în grupele UEFA”, a spus mijlocașul defensiv, Marko Jevtovic. 


UPDATE 16:40 Stefan Nikolic nu i-a uitat pe foștii săi colegi de la Steaua și le urează succes pe pagina lui de Facebook. Patronul Gigi Becali este și el menționat de atacantul muntenegrean, care acum a ajuns să evolueze pentru NK Istra din orașul Pula (Croația), informație publicată de ProSport la începutul sezonului.


UPDATE 16:30 Stadionul Partizana, arena care va găzdui meciul din această seară, dintre campioana Serbiei și Steaua, prezenta un teren foarte bun cu câteva ore înainte de startul partidei. O liniște deplină, după ce ultimele utilaje au tuns gazonul, o liniște dinaintea războiului care va fi în această seară, de la ora 21:30. Suporterii lui Partizan promit o atmosferă incediară. „Nu e nimic. Nouă ne place să jucăm în asemenea condiții. Ne motivează”, susțin steliștii. Arena lui Partizan are 32.700 de locuri și a fost construită de armata iugoslavă din 1948 până în 1951. Deși nu era terminat, primul meci găzduit aici a fost cel dintre Iugoslavia și Franța, în 1949, încheiat cu scorul de 1-1.


Steaua lui Becali își joacă astăzi prima carte importantă din noul sezon. Campioana României va încerca să obțină în această seară, la Belgrad, calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce în tur, a remizat cu Partizan, scor 1-1.

Miza jocului de pe malul Dunării e una foarte mare. Echipa care va merge mai departe va fi sigură de încasarea sumei de 5,4 milioane de euro, aproape jumătate din bugetul pe care Gigi Becali i l-a fixat echipei sale pentru sezonul 2015-2016. Banii vor veni din partea UEFA, 3 milioane urmând să provină din playoff, iar restul de 2,5 milioane de euro din participarea în grupele Europa League, competiție de care una dintre cele două echipe va fi sigură dacă va depăși acest tur din Liga Campionilor.

„E meciul sezonului pentru noi”, spun oficialii lui Partizan, care visează la grupele Champions League, competiție în care nu au mai ajuns din sezonul 2010-2011, când campioana Serbiei a trecut cu șansă în playoff de Anderlecht, după executarea loviturilor de departajare. La rândul său, Gigi Becali și-a amenințat jucătorii cu insolvența în cazul în care se va rata calificarea. Fotbaliștii lui Rădoi nu au nicio primă dacă se va ajunge în play-off, ci numai pentru pătrunderea în grupele Ligii Campionilor, câte 100.000 de euro de om.

Partizan și-a recuperat doi dintre fotbaliștii de bază care aveau probleme înainte de acest joc. E vorba de atacanții Oumarou și Bojinov.  Rădoi îl are apt pe căpitanul Varela și l-a luat la Belgrad și pe Stanciu, pe care totuși e greu de crezut că îl va folosi din start, ținând cont că vine după o accidentare și nu a mai jucat de la partida retur cu Trencin.

În aceste condiții, echipele de start din seara aceasta ar putea fi:

PARTIZAN: Z. Zivkovic – Vulicevic, Balazic, Fabricio, Petrovic – Brasanac, Jevtovic, Babovic – A. Zivkovic, Bojinov (Saponjic), Oumarou

STEAUA: Cojocaru – Alcenat, Papp, Varela, Toșca – Sulley Muniru, Breeveld – Ad. Popa, Hamroun, Chipciu – Tade 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×