Patronul campioanei României „joacă ofensiv” după un nou titlu câștigat de CFR: „Noi nu facem jocuri de culise! Alții au încercat să ia titlul pe după mese”

CFR a câștigat iar titlul în România, iar Nelu Varga, patronul ardelenilor, a ținut să le mulțumească jucătorilor și antrenorilor, dar n-a ezitat să-i taxeze pe cei de la Craiova.

Finanțatorul din Gruia face probabil referire la faptul că oltenii n-au mai jucat meciul de la Giurgiu, cu Astra, cerând victoria la masa verde.

Patronul Clujului, după un nou titlu în Liga 1: „Alții au încercat să câștige titlul pe după mese!”

„Alții au încercat să câștige titlul pe după mese. Eu am făcut totul din inimă, nu am făcut-o niciodată pentru bani sau faimă. Sunt un om fericit. Îmi iubesc echipa, antrenorii, staff-ul. Am jucat pe teren. Am câștigat titlul corect! Nu pe la colțuri sau prin culise.

Sunt un om retras, care nu vrea publicitate, dar în seara asta pot să transmit mulțumiri din inimă echipei mele și oamenilor de lângă echipa. E momentul să ne bucurăm pentru performanța această mare. Le mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut performanță la această echipă și tuturor celor care ne-au criticat”, a spus patronul campioanei României, conform GSP.

„Este o seară importantă pentru noi și am demonstrat că nu facem jocuri de culise cum fac alții. Vă mulțumesc tuturor! Și celor care au crezut în noi și celor care n-au crezut”, a mai afirmat Nelu Varga, după victoria de la Craiova.

Președintele Craiovei a recunoscut superioritatea clujenilor, care au ajuns anul trecut până în grupele Europa League: „Ne doare, dar acum trebuie să vedem ce facem la anul. Campionatul viitor încercăm să ne luăm toate măsurile să fim mai constanți și să câștigăm campionatul. Au fost ei mai buni. Nu înseamnă că nu merge ceva. S-a simțit lipsa lui Bancu, e jucător important în echipa noastră, ar fi fost și un alt impuls. Când îți lipsește căpitanul, poți să ai și momente de ezitare”, a declarat Sorin Cîrțu.

Publicat: 04 08. 2020, 00:03
Actualizat: 04 08. 2020, 01:31