Andrei Nicolescu, patronul lui Dinamo, pregătește terenul pentru eventuala promovare a „roș-albilor” în Superliga și a anunțat planurile de transferuri pentru sezonul viitor.
Afaceristul susține că interdicția va fi ridicată după 30 iunie și astfel clubul va putea să pregătească o campanie reușită pentru stagiunea următoare, care va fi una dificilă indiferent de modul în care formația încheie sezonul în curs.
Dinamo se află în acest moment pe poziție de baraj în Liga 2 și poate lupta în continuare pentru promovarea directă, însă în cazul în care formația roș-albă va eșua în acest demers și va rămâne pentru încă un sezon în eșalonul secund, stagiunea următoare va fi nevoită să se zbată pentru a reveni în Superliga.
„Am avut discuții interne și am ajuns la concluzia că, pentru posturile pe care le vizam și pentru opțiunile pe care le aveam, efortul era prea mare raportat la celelalte nevoi pe care le avea clubul. Am decis ca interdicția să fie ridicată după 30 iunie, pentru a face o campanie de transferuri așa cum trebuie pentru anul viitor”, a spus Andrei Nicolescu, pentru GSP.
Andrei Nicolescu nu crede în varianta promovării celor de la CSA Steaua și susține că „militarii” au folosit acest lucru ca pe o tactică pentru a atrage mai mulți suporteri la stadion.
„Dacă a fost o tactică pentru a umple stadionul cu suporteri steliști, a fost foarte bună, ce să spun?! Dacă a fost o tactică pentru a anima suporterii, pentru că se temeau că vom fi mai mulți ca ei pe propriul lor stadion, a fost o tactică bună. Dar atmosferă cum au văzut la acest meci pe Ghencea nu vor mai vedea, vă spun”, a continuat Nicolescu, pentru sursa citată.
Patronul de la Dinamo s-a plâns de modul în care a organizat meciul CSA Steaua și a pus pe seama acestui aspect numeroasele incidente care s-au petrecut în tribune. Nicolescu a făcut un apel la adresa suporterilor dinamoviști, cărora le-a solicitat să fie mai precauți pentru a evita sancțiuni.
„Ne așteptăm la amenzi zdravene, la pagube facturate de CSA Steaua. Organizarea lor a fost foarte proastă, de la accesul în stadion până la monitorizare, la accesul stewarzilor, asta a și cauzat multe incidente din tribună. Mi-aș dori ca suporterii noștri să înțeleagă că prin manifestările extreme fac rău clubului.
Le înțeleg supărarea, dar și noi, și ei ne dorim ca toate meciurile noastre să fie cu spectatori. Pe lângă amenzi, riscăm ca jucătorii să fie singuri pe teren, fără suporteri în stadion. Îi rog să se gândească că tot ce fac ei are un efect
Am fost un pic depășiți de miză, la anumiți jucători, cumva n-am putut să facem jocul pe care ni l-am dorit, deși statistic am stat peste Steaua. Sunt jucători care n-au jucat niciodată într-o asemenea atmosferă, presiune, cu așa o audiență. A fost un meci care construiește o echipă, din înfrângeri crești cel mai mult, dacă ai capacitatea de a învăța din ele”, a mai spus Nicolescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER