Patronul lui Sepsi, mesaj categoric pentru Andrei Dumiter după ce a refuzat să semneze cu FCSB: „Trebuia să se gândească mai devreme!” | EXCLUSIV

Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre decizia lui Andrei Dumiter de a refuza oferta venită din partea FCSB-ului.

Andrei Dumiter (22 de ani) a fost transferat de Sepsi, liber de contract, în vara lui 2019, de la Ripensia Timișoara.

De-alungul timpului, acesta a mai jucat pentru LPS Banatul, Nova Mama Mia, Ripensia și Chindia Târgoviște.

Patronul lui Sepsi, mesaj categoric pentru Andrei Dumiter după ce a refuzat să semneze cu FCSB

Laszlo Dioszegi susține că Andrei Dumiter ar fi trebuit să ia o hotărâre, în privința viitorului său, înainte ca Sepsi să negocieze cu FCSB. Însă, nu s-a arătat supărat de faptul că transferul nu s-a perfectat și a transmis că-l așteaptă pe jucător înapoi la formația din Sfântu Gheorghe.

„Dumiter mi-a transmis că nu vrea să plece la FCSB. Știu că a fost ceva cu impresarul, că n-a vrut să-l lase impresarul. Nu-i nicio problemă, dar și el trebuia să se gândească mai devreme, ca să nu purtăm negocieri așa degeaba.

Dar nu este nicio problemă. Vine înapoi și se pregătește cu noi, asta e. În fotbal așa e. Noi ne-am înțeles în totalitate cu FCSB, acum mingea este la jucător și impresarul lui”, a declarat Laszlo Dioszegi, în exclusivitate, pentru ProSport.

Andrei Dumiter: „Îmi cer scuze domnului Gigi Becali!”

Andrei Dumiter susține că a hotărât să rămână la Sepsi, deoarece consideră că, în acest moment, pentru cariera sa, este benefic să evolueze în tricoul formației covăsnene. În același timp, Dumiter și-a prezentat scuzele atât celor de la Sepsi, cât și celor de la FCSB, pentru încurcătura creată.

„Am decis să rămân la Sepsi! Îmi pare rău pentru toată încurcătura creată, îmi cer scuze și celor de la FCSB, domnului Gigi Becali, și celor de la Sepsi. Am hotărât că, în acest moment, pentru cariera mea e mai bine să continui la Sepsi. Am vorbit cu oamenii de la Sfântu Gheorghe, știu că și ei erau puțin supărați pentru că se puseseră de acord cu domnul Becali, dar m-au înțeles.

Sunt în vacanță acum, așa cum am văzut că ați scris, sunt câteva zile în Bulgaria să mă relaxez. Apoi mă apuc de treabă la Sepsi și vreau să avem rezultate și mai bune decât sezonul precedent. Vedem în următoarea perioadă de transferuri ce se mai întâmplă”, a declarat Andrei Dumiter, pentru Fanatik.

Publicat: 09 06. 2021, 18:30