Patru înfrângeri la rând, însă există și o parte bună. Ilie Poenaru: „Mă bucur că am dominat-o pe Dinamo” + ce spune antrenorul echipei din Clinceni despre arbitraj: „Au lucrat la eșecul nostru”
Supărare mare în tabară nou-promovatei Academica Clinceni. O nouă etapă în care marchează, o nouă înfrângere pentru băieții pregătiți de tehnicianul Ilie Poenaru. Echipa sa a revenit de la 2-0 pentru Dinamo, dar a pierdut cu 2-4 și a rămas ultima în clasamentul Ligii 1.
În plus, antrenorul formației Academica Clinceni a avut reproșuri de adus și arbitrilor.
„E normal să fim supărați, niciodată nu m-am legat de arbitraj, dar de data asta pot să spun că au lucrat și ei la eșecul nostru. Au dictat un fault inexistent, penalty la Gabi Matei, henț și multe altele. Asta nu înseamnă că din cauza lor am pierdut (n.red. – arbitrilor), dar și eu au concurat.
Pe tot parcursul meciului mi-a spus să stau liniștit, dar când în fotbal poți sta liniștit? Când i-am zis că nu e fault a zis că nu e treaba lui.
E prima oară când mă leg de arbitraj, poate greșesc, acum la cald, dacă greșesc îmi cer scuze, dar eu spun că nu greșesc că eram la 15 metri distanță de fault, care nu a fost fault.
Din ce am văzut Pârvulescu era vizat. Paul nu a putut să își stăpânească nervii și am decis că e mai bine să iasă, să vin cu alt jucător mai tehnic, mai de viteză, să încerc altceva„, a spus Ilie Poenaru la finalul partidei, care a vorbit despre plusurile și minusurile ale echipei sale:
„În ultimele 25 de minute am dominat total meciul, am creat ocazii de a marca, dar ratăm, facem greșeli și oferim adversarilor ocazii de a marca.
Suntem o echipă mică, se vede. Suntem și dezavantajați, trebuie să muncim mai mult, nu trebuie să mai greșim la fiecare meci. Iar am primit gol din fază fixă, ceea ce mă deranjează foarte mult, suntem la început de drum și vom munci și mai mult. Mă bucur că am putut să jucăm, că am dominat pe Dinamo și că am revenit, aceste lucruri îmi dau speranțe„.
Deși are patru eșecuri la rând, Ilie Poenaru nu se teme de o demitere.
„Nu mă simt amenințat, sunt patru înfrângeri, ok, pot fi și mai multe. Noi știm la ce ne-am înhămat. E adevărat că etapele trec, că nu câștigăm, dar ușor, ușor vom aduce și puncte.
(n.red. – despre transferuri) Vom analiza și vom vedea, momentan nu vreau să vorbesc, ține de bucătoria noastră. Vom analiza să vedem dacă avem sau nu nevoie de întăriri, dar când primești patru goluri nu sunt de vină numai fundașii, ci întreaga echipă, sunt greșeli în lanț„, a mai spus Poenaru.