Patru transferuri dintr-un foc, antrenor și jucători, la noul proiect din fotbalul românesc

Sursă foto: site-ul gloria2018.ro
Vezi galeria foto - 5 poze

O echipă cu nume sonor în fotbalul românesc a dat o lovitură uriașă pe piața transferurilor.

Clubul din Ardeal tocmai ce și-a schimbat antrenorul, iar pe lângă asta a mai adus și trei jucători „la pachet”.

Echipa care și-a schimbat antrenorul face transferuri pe bandă rulantă

Bogdan Apostu, cooptat de Gloria Bistrița, are acum un contract de exclusivitate pentru transferuri. După venirea sa, antrenorul Iosif Rotariu spunea că nu vrea ca altcineva să-i aducă jucătorii la club, astfel a decis să plece. În locul său ar urma să vină Cristi Pustai.

Agentul anunță că Azdren Lullaku, Andrei Blejdea și Alexandru Buziuc vor veni și ei la gruparea bistrițeană.

„M-a cooptat și Gloria Bistrița pentru un contract de exclusivitate pe transferuri. Au văzut că am succes la Corvinul. Eu n-am vorbit niciodată în viața mea cu Gabi Balint despre Bistrița.

Nu mi-a cerut nimeni să am o discuție cu dânsul. Eu mi-aș fi dorit să colaborez cu el. Azdren Llukaku a semnat cu Gloria Bistrița, vă spun în exclusivitate. Buziuc, Andrei Blejdea, Cristi Pustai a devenit antrenor la Gloria.

Eu nu vreau să fac rău, vreau să ajut echipa să facă performanță. Discuția lui Iosif Rotariu a fost exclusiv cu oficialii clubului”, a spus Bogdan Apostu, la Digi Sport.

Mulțumim, IOSIF ROTARIU! Colaborarea dintre Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și antrenorul Iosif Rotariu pentru preluarea echipei de fotbal s-a incheiat.

Îi mulțumim pentru deschidere și activitatea din această perioadă!”, a transmis Gloria Bistrița în legătură cu plecarea lui Rotariu, pe Facebook.

De ce a plecat Iosif Rotariu

Conducerea Gloriei i-ar fi impus antrenorului să colaboreze cu Bogdan Apostu. Rotariu nu a fost de acord cu acest lucru, iar astfel a decis să plece.

„Am vrut să muncesc la Bistriţa. Am stat la antrenamente de dimineața până seara. Dintr-odată, mi s-a pus pus în vedere să colaborez cu Bogdan Apostu.

El ar fi adus jucători, ar fi evaluat lotul.. Am refuzat, pentru că eu sunt cel care răspunde de rezultate. Lumea pe mine mă judecă.

Nici Gabi Balint nu prea vrea să se mai implice, din ce am înţeles. Îl chemasem şi pe nepotul meu, Dorin, să se pregătească alături de noi. Nu să joace la Gloria Bistriţa, ci doar să facă alergări uşoare. El e în discuţii cu alte echipe.

A venit Cristi Pustai antrenor, la Bistriţa. Asta e viaţa în România, ce vorbeşti azi nu mai e valabil mâine”, a spus Iosif Rotariu, potrivit Sport pe Surse.

Publicat: 19 07. 2024, 13:10
Actualizat: 19 07. 2024, 13:17