Paul Anton, cu moralul la pământ! Dezvăluiri despre problemele lui Dinamo: „E cea mai neagră situație! Asta ne-a deranjat extrem de mult”
Paul Anton a vorbit deschis despre problemele lui Dinamo și a recunoscut că jucătorii se tem de faptul că nu vor mai primi niciun ban.
După ce Dinamo a ajuns în insolvență, Paul Anton a mărturisit că fotbaliștii n-au fost informați despre ceea ce se va întâmpla în „Ștefan cel Mare”.
Până la plecarea în cantonamentul din Turcia, jucătorilor li s-a promis din partea DDB plata unui salariu restant, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Paul Anton, revoltat: „A fost o lipsă de comunicare și asta ne-a deranjat extrem de mult”
Paul Anton a subliniat că jucătorii dinamoviști au fost deranjați de faptul că nimeni n-a vorbit cu ei, în ultima perioadă.
„Nici noi nu avem prea multe informații. Nu s-a prezentat nimeni în fața noastră să ne explice ce înseamnă această insolvență. Au fost tot felul de promisiuni, însă nu s-au respectat. În medie, sunt 3 luni de restanțe financiare. Știm cu toții că vom fi trecuți într-o categorie în care nu avem ce să facem, nu e o situație corectă față de noi, mai ales pentru noi, cei care am stat aici tot sezonul și am suferit.
Cert e că a fost o lipsă de comunicare și asta ne-a deranjat extrem de mult. Ne-am așteptat să vină cineva în fața noastră să ne explice, dar nici până acum nu s-a întâmplat acest lucru. Eu sunt într-o perioadă de convalescență. Eu aștept să am o discuție cu cineva, să mă lămuresc. Am avut discuții ieri cu cei din DDB, însă, în momentul de față, administratorul judiciar va conduce clubul și va trebui să vorbim cu el”, a spus Paul Anton, la Digi Sport.
Paul Anton, despre problemele lui Dinamo: „E cea mai neagră situație!”
Paul Anton este conștient că Dinamo trece printr-un moment foarte greu și și-au adus aminte de faptul că la Bistrița n-a luat niciun ban, după ce clubul a intrat în insolvență.
„Cu Mario am discuții zi de zi, dar nu el decidea și nu avea puterea. E cea mai neagră situație, un moment foarte delicat, sper să existe mai multă comunicare și să se rezolve. Nu e corect ca jucătorii și antrenorii și oamenii care au muncit să sufere cel mai mult. E greu, fiecare avem familii, avem obligații. Nu e ușor să muncești un an de zile și la final să nu vezi niciun ban sau să-ți fie tăiați din bani.
Cu siguranță se știau pașii care vor fi urmați, corect era să știm și noi care e situația. Eu am mai trecut printr-o insolvență, au trecut aproape 10 ani și nu am mai luat niciun ban. La Bistrița. Până acum am fost toți uniți, ne-am respectat. Bineînțeles că mă gândesc (n.r.- la un transfer), dar concret nu e nimic. În iarnă, am avut o ofertă concretă din Turcia și Dinamo a refuzat-o. Eu cred că acum, primordial, este salvarea clubului. Performanța să mai aștepte”, a mai afirmat mijlocașul din „Ștefan cel Mare”.