Dan Petrescu a încercat două mutări de senzație după revenirea la CFR Cluj: tehnicianul a vrut să-i readucă pe Vincius și pe portarul Beto, în contextul în care nu concepe să rateze titlul și are ambiții mari și în Conference League.
Campioana României s-a interesat dacă FCSB vrea să scape de Vinicius, însă Gigi Becali nici n-a vrut să audă de asta, după evoluțiile bune ale fundașului.
În plus, Dan Petrescu a pus ochii și pe Beto: în vârstă de aproape 40 de ani, portarul care a fost împrumutat în Gruia nu mai vrea să joace fotbal.
Dan Petrescu a refuzat numeroase oferte înainte de a ajunge la CFR Cluj, iar fostul fundaș al naționalei României s-a pus imediat pe treabă și a încercat să întărească echipa.
Dezamăgit de faptul că Marius Șumudică n-a mai contat pe Paulo Vinicius, Dan Petrescu a încercat să-l readucă pe brazilian în Gruia, scrie GSP.
„Dacă aș mai fi fost eu în club, Vinicius nu ar fi plecat niciodată”, a spus fostul internațional român, imediat după revenirea la CFR Cluj.
Dan Petrescu n-a reușit să-l readucă nici pe Beto, văzut drept înlocuitorul ideal pentru Arlauskis. Cunoscut pentru faptul că apreciază mai ales fotbaliștii experimentați, Petrescu a aflat însă că ultima echipă din cariera lui Beto a fost Farense.
Campioana CFR Cluj va aborda grupele Conference League fără cel mai bun portar pe care îl are în lot, după ce Giedrius Arlauskis a plecat în Lituania. Antrenorul Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit că jucătorul său, alături de care a câștigat campionatul cu ardelenii, nu l-a contactat pentru a-i explica situația.
În aceste condiții, CFR Cluj n-a avut de ales și i-a înscris pe lista UEFA pe portarii Cristian Bălgrădean (33 de ani), Cristiano Figueiredo (30 de ani) și Otto Hindrich (19 ani).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER